Noul program "Prima Casă", în care garanţia aferentă creditelor contractate pentru achiziţionarea unei locuinţe sunt împărţite între stat şi bancă, va începe după Sărbătorile de Paşte, în următoarele două săptămâni urmând să fie aprobate şi normele de aplicare, a declarat, vineri, premierul Emil Boc
El s-a întâlnit, la sediul instituţiei, cu preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor, pentru o evaluare a ofertelor depuse de bănci după decizia Guvernului de a împărţi garanţia aferentă creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul "Prima Casă", scrie Mediafax.
La finalul discuţiei, şeful Guvernului a arătat că date neoficiale relevă existenţa a cel puţin două-trei bănci care acceptă noile condiţii la "Prima Casă", dar că opţiunea clară va fi conturată începând cu săptămâna viitoare, după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de modificare a programului.
"După Sărbătorile de Paşte, persoanele interesate pot merge la bănci pentru a discuta de forma modificată. Niciun client care are contract în derulare nu va fi afectat de modificări de costuri sau rate", a spus Boc, care a apreciat că statul va putea astfel acorda noi împrumuturi pentru încă 40.000 familii.
El a asigurat din nou că plafonul maximal al dobânzii nu va fi modificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu