La mai bine de o jumătate de an de când a anunţat că statul va renunţa la impozitul minim care a provocat falimentul a circa 150.000 de firme, Guvernul a hotărât abia miercuri eliminarea acestuia.
Prim-ministrul Emil Boc a prezentat această „reuşită” într-o manieră pompoasă, subliniind că odată cu acest impozit şi cu încă o serie de măsuri se va construi calea pentru creşterea economică de anul viitor. „Toate aceste decizii luate astăzi vin încă odată să susţină activitatea economică într-un moment încă dificil din punct de vedere economic pentru a putea asigura şi pregăti creşterea economică din anul 2011, creştere economică prognozată între 1,5 şi 2%”, a spus şeful Executivului.
Oricum, companiile nu scapă pe termen nelimitat de acest impozit. „Firmele vor plăti de la 1octombrie şi până 31 decembrie 2010 vor plăti impozit pe profit, iar de la 1 ianuarie 2011 impozitul va fi ţintit mult mai bine asupra domeniilor cu evaziune fiscală", a explicat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Oficialul a mai spus că a fost mandatat de Guvern, ca în termen de o lună, să definitiveze sistemul impozitului forfetar.Tot ieri, Guvernul a mai adoptat o Ordonanţă de Urgenţă ce conţine trei măsuri importante pentru mediul de afaceri: 1.Diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen. 2. Reglementarea posibilităţii neînceperii executării silite în cazurile în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de rambursare de bani de la stat. 3. Reglementarea compensării de drept. „Înseamnă stingerea creanţelor reciproce chiar în momentul în care creanţele există deodată. Până acum acest lucru se făcea la cerere prin excelenţă.Acum am consacrat compensarea de drept a acestor creanţe”, a explicat premierul.
Executivul a modificat, miercuri, şi plafonul de la care companiile mari vor beneficia de ajutorul statului. Astfel, firmele care dezvoltă investiţii în România între 5 şi 10 milioane de euro şi creează minim de 50.000 de locuri de muncă beneficiază de compensarea până la 50% din valoarea investiţiei.
„Pentru 2010 mai avem la dispoziţie 65 de milioane de euro pentru firmele care, repet, generează afaceri în România şi crează locuri de muncă”, a mai spus Emil Boc. El a anunţat că, săptămâna viitoare, Cabinetul va discuta un proiect de act normativ în baza căruia tinerii întreprinzători în vârstă de până la 35 ani vor beneficia de o serie de facilităţi la iniţierea unei afaceri.
Citeşte şi:
Un 2011 fără impozit forfetar: firmele pot răsufla liniştite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu