Boc: Bugetul pe 2012 va fi trimis Parlamentului după discuţiile cu FMI şi CE

buget
buget

Într-o scrisoare transmisă Camerei Deputaților, premierul Emil Boc arată că proiectele bugetelor de stat şi al asigurărilor pe 2012 vor fi transmise după discuţiile cu FMI şi CE, explicând şi motivele pentru care documentele nu au putut fi deja depuse la Parlament.

"Proiectele celor două legi pe anul 2012 vor fi transmise la Parlament după definitivarea indicatorilor macroeconomici pentru perioada 2012-2015, cât şi după discutarea atât a indicatorilor microeconomici, cât şi a proiectelor de buget cu experţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene, care vor începe la 25 octombrie - a treia misiune de evaluare a Aranjamentului Stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional", a precizat Boc.

El a arătat că proiectele au parcurs până la 15 octombrie "toate etapele prevăzute de lege privind calendarul bugetar", dar nu au putut fi depuse la Parlament deoarece pe 20 octombrie avea loc la Bruxelles reuniunea Comisiei Europene cu reprezentanţii statelor membre ale UE în vederea discutării prognozei de toamnă a indicatorilor macroeconomici.

"Aceasta va fi publicată pe site-ul CE la sfârşitul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie a.c.", se arată în scrisoare.

Premierul a precizat că, potrivit prevederilor Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cadrul macroeconomic pe baza căruia se stabilesc principalii indicatori bugetari, respectiv veniturile şi cheltuielile şi deficitul bugetului general consolidat, trebuie să fie în concordanţă cu prognozele Comisiei Europene.

"Prin acordurile semnate de către România cu Comisia Europeană şi FMI, acorduri aprobate prin lege, s-a convenit că veniturile, cheltuielile şi deficitul bugetar vor fi discutate şi convenite cu reprezentanţii acestor organisme", a adăugat premierul.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a declarat că Biroul Permanent al Camerei a decis distribuirea acestei scrisori a premierului către deputaţi, lucru ce a nemulțumit  pe reprezentanţii opoziţiei, care au criticat forma în care a fost redactată.

Citește și:

Votul asupra bugetului pe 2012, condiţionat de USL de reducerea CAS, a TVA şi de suspendarea PNDI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel