Boc ctitoreşte China Town la Afumaţi. Promisiunea premierului: românul va simţi farmecul asiatic la el acasă

Baloane, dragoni, confeti şi sute de asiatici care mişună de-a lungul curţii imense din complex. Nervozitatea este la cote maxime printre chinezii de la serviciul de securitate al firmei ce patronează întreaga aşezare compusă, ca într-un tablou, din panglici multe roşii, termopane, pământ nefinisat şi trei hale. Invitatul trebuie să fie onorat pe măsura tradiţiilor asiatice, dar şi a importanţei sale, căci nu în fiecare zi şeful Executivului participă la o ceremonie menită să marcheze demararea unor lucrări de amploare la China Town.

Din praf răsar doi dragoni coloraţi ce-aşteaptă să fie puşi în mişcare de câţiva dansatori, în timp ce o tobă fixată într-un colţ al intrării răsună îndelung sub lovituri sacadate. Premierul se avântă în marea de oficiali şi mass-media chineze ce compun comitetul de primire şi priveşte cu entuziasm planurile imobiliare ce ar urma să ridice la rang de atracţie turistică şi economică localitatea Afumaţi.

„Impresionant, impresionant de-a dreptul”, îi mărturiseşte Boc preşedintelui Camerei de Comerţ Româno- Chineze. O investiţie de 100 de milioane de euro care va cuprinde locuinţe, spaţii verzi, alei, şcoli, grădiniţe, magazine, restaurante şi depozite nu este de ici, de colo, mai ales în vremuri de criză, remarcă premierul. „Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţia la acest eveniment extraordinar. Se spune la noi, în România, că dacă vine ploaia atunci când se deschide un obiectiv înseamnă că va fi un mare succes”, le spune Boc sutelor de asiatici care-i sorb cuvintele, îl aplaudă şi îl pozează în ciuda picăturilor tot mai dese de ploaie. „Va fi un obiectiv de maximă eficienţă şi atracţie în România”, a continuat premierul, asigurându-i pe investitorii turci şi chinezi că planurile lor vor fi susţinute de Guvern prin păstrarea cotei unice şi neimpozitarea profitului reinvestit.

Sub aplauzele publicului majoritar asiatic, şeful Executivului şi-a împărtăşit un vis: un China Town imens şi celebru numai în Romînia. „Sunt convins că alături de alte milioane de români voi fi unul dintre aceia care voi fi prezent în China Town de aici înainte, iar românii vor vedea China Town nu numai la televizor, ci vor avea ocazia să-l vadă aici, acasă, în România”, a spus Boc, sub privirile ambasadorilor chinez şi turc. Apoi, cu câteva lopeţi de pământ, simbolic aruncate peste o piatră de temelie, dorinţa premierului, dar şi investiţia de milioane de euro a fost parafată. Un val imens de confeti, sute de baloane colorate şi chiote de bucurie au completat tabloul complexului asiatic, pe un fundal sonor de muziă folclorică românească. Scurta vizită guvernamentală s-a stins în orizont pe notele unei melodii de suflet pentru Emil Boc: „Puşca şi cureaua lată”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel