Premierul Emil Boc a mulţumit, în Guvern, miniştrilor care au lucrat la elaborarea noului Cod al Muncii, făcând o menţiune specială pentru ministrul de resort, Ioan Botiş, şi a apreciat că decizia Curţii Constituţionale (CC) confirmă că proiectul guvernamental a fost unul corect şi constituţional.
El a susţinut totodată că noul Cod al Muncii va genera o reformă comparabilă cu cea indusă de cota unică de impozitare, din perspectiva dezvoltării economice şi a numărului de locuri de muncă, scrie Mediafax.
Premierul i-a cerut în acelaşi timp ministrului Muncii să finalizeze pachetul legislativ privind dialogul social, pentru a fi adoptat de Guvern.
"Aş începe cu o veste bună legată de decizia Curţii Constituţionale de declarare a constituţionalităţii Codului Muncii. Asta înseamnă că munca pe care Guvernul a desfăşurat-o a fost una corectă, constituţională, validată de Curte. Vă mulţumesc pentru sprijin, distinşi colegi, şi în mod special ministrului Botiş pentru efortul făcut şi, cu mulţumirile anunţate, să pregăteasă şi pachetul legislativ care vizează dialogul social în vederea adoptării lui de către Guvern şi a trimiterii spre aprobare la Parlament, după finalizarea negocierilor cu partenerii sociali", a spus Boc, în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News