Boc îl urechează pe Vlădescu

boc
boc

Premierul Emil Boc a criticat iniţiativa ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, de a declara public că sistemul cotei unice e depășit și trebuie înlocuit  din 2011 cu o impozitare progresivă. Boc insistat că problema cotei unice nu e dezbatere de seminarii, e o decizie politică şi nu poate fi dezbătută în vreo publicaţie. În plus, „nimeni nu discută înainte să avem în Guvern o analiză, o decizie", a spus conchis premierul. Critica lui Boc vine la câteva ore după ce și prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, i-a atras atenția lui Vlădescu că e contraproductiv ca fiecare să vină să arunce idei pe piață, mai ales când e vorba de politica fiscală a țării.

Și preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a reacționat la afirmaţiile lui Vlădescu, declarând că niciun scenariu economic nu poate fi pus de-o parte, dar că acest lucru nu înseamnă renunţarea la cota unică de impozitare.

Într-un interviu apărut în Ziarului Financiar, ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a insistat că actuala cotă unică de impozitare de 16% trebuie eliminată pentru că nu mai poate susţine bugetul de stat, iar România trebuie să treacă la impozitarea progresivă a tuturor veniturilor de la 1 ianuarie 2011, inclusiv a pensiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel