Boc l-a dat afară din şedinţa pe fonduri UE pe şeful AM POS CCE, nemulţumit că acesta e nepregătit

boc il da afara
boc il da afara

Şeful Autorităţii de Management pentru POS CCE, Călin Istrăţoiu, a fost dat afară de premierul Boc din sala în care se discuta despre absorbţia fondurilor europene, pentru că în momentul în care şeful Guvernului a cerut date concrete despre absorbţia fondurilor europene acesta nu a reuşit să i le ofere.

Febra care a curprins guvernanţii în ultimele zile privind raportul absorbţiei pentru fonudirle europene şi-a atins un nou vârf astăzi. Premierul a solicitat, joi, în cadrul reuniunii guvernamentale privind absorbţia fondurilor europene, date exacte privind corecţiile financiare aplicate până în prezent de autorităţile de management în cazul proiectelor UE întârziate nejustificat sau derulate cu încălcarea legii achiziţiilor publice, informaţii care nu au putut fi prezentate de conducerea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (POS CCE), relatează Medifax.

"Şeful autorităţii a spus că nu cunoaşte aceste date, moment în care premierul s-a enervat şi i-a reproşat că vine nepregătit la şedinţă, deşi în Guvern se vorbeşte de mai multe săptămâni despre problema absorbţiei fondurilor europene. El i-a cerut acestuia să iasă din sală", au relatat sursele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel