Boc le-a promis agricultorilor că va discuta cu băncile ca să reia creditarea. Agricultorii aruncă în curtea procesatorilor scumpirile de până la 30% la alimentele de bază

agricultor
agricultor

Şeful Executivului le-a promis, miercuri, reprezentanţilor agricultorilor că va avea o discuţie pe tema creditării pentru cofinanţatea proiectelor cu bani europeni atât cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, cât şi cu reprezentanţii băncilor comerciale.

agricultorAceştia i-au reclamat lui Emil Boc, în discuţia care a durat peste o oră că o parte din probleme din sectorul agricol sunt cauzate şi de lipsa de banilor necesari pentru dezvoltare. „Primul-ministru va organiza săptămâna viitoare o întâlnire la care îi va invita pe guvernator şi pe reprezentanţii tuturor băncilor comerciale din România. Scopul acestui demers este de a stimula băncile să se apuce să finanţeze şi economia reală, că aşa să stai să speculezi pe obligaţiuni şi pe alte instrumente foarte sigure care au dobânzi, ceea ce nu este în regulă", a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, după întâlnirea cu premierul.

În cadrul aceleiaşi întâlniri s-a atins şi subiectul scumpirii alimentelor. Preşedintele Federaţiei agricultorilor - Agrostar, Ştefan Nicolae, a declarat că produsele de bază, printre care şi pâinea, se vor scumpi cu 25 - 30 la sută, spre finalul lui 2010. El a explicat că această majorare este greşit pusă pe seama producătorilor. "Nu noi suntem de vină că se măreşte preţul la pâine. Eu am văzut cum şefi de patronate din procesare, cu mânie proletară, arătau spre agricultură. Nu, nu agricultorii sunt de vină că se majorează preţurile în acest an. Este de vină un sistem deficitar de investiţii în sectorul agricol, pentru că, dacă agricultorii ar fi avut investiţii, domnii de la procesare nu ar fi avut preţ de monopol la lapte, nu ar mai fi importat carne de porc 70%”, a spus Nicolae.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel