Boc neagă că acțiunile de la vămi au vreo legătură cu aderarea la spațiul Schengen

boc
boc

Prim-ministrul Emil Boc a susţinut, marţi, la bilanţul Ministerului Administraţiei şi Internelor, că acţiunile desfăşurate de procurori şi de Direcţia Generală Anticorupţie în vămile şi punctele de trecere a frontierei României nu au legătură cu obiectivul de aderare la spaţiul Schengen.

Premierul a arătat că descinderile din vămi au la bază o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale. "Ceea ce se întâmplă astăzi, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei pe toate palierele şi la toate nivelele, nu are nicio legătură cu aderarea la spaţiul Schengen, este doar o dovadă a faptului că în Româna statul de drept funcţionează", a spus Boc, citat de Agerpres.

Şeful Executivului a subliniat că nimeni nu este mai presus de lege, indiferent de statutul celui în cauză.

Aflat la prezentarea bilanţului MAI, Boc a subliniat că fenomenul legat de etnobotanice nu poate fi evaluat în acest moment, fiind foarte nou şi a solicitat MAI să colaboreze cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu alte instituţii pentru combaterea consumului şi a comercializării acestor substanţe.

"Am avut duminică o videoconferinţă cu prefecţii, solicitând colaborarea pe toate palierele, pentru a menţine sub control un alt fenomen, nou apărut, dar atât de periculos, încât încă nu-i pot fi evaluate toate implicaţiile - acest fenomen al etnobotanicelor şi al consumului de etnobotanice la tineri. Fără implicarea MAI, a Ministerului Finanţelor, a Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, a Instituţiei Prefectului, acest fenomen nu poate fi ţinut sub control", a spus Boc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel