Premierul Emil Boc a negat zvonurile apărute în presă, conform cărora ar fi intenționat să-și dea demisia, în urma deciziei CC privind Legea educației, spunând că nu s-a gândit la așa ceva, deși trece printr-o perioadă grea.
"Nu am avut cele mai bune zile ale mandatului în perioada aceasta, dar nici aşa, să vorbim de demisie. Nu am avut cele mai bune zile, dar nici să mergem acum la demisie ", a răspuns Boc întrebării jurnaliştilor pe această temă.
El a precizat că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale, considerând în continuare că proiectul legii educaţiei este un act normativ foarte important pentru reforma sistemului de învăţământ, care trebuie promovat în regim de urgenţă, în actuala sesiune parlamentară, "într-o formă sau alta procedurală".
Şeful Guvernului a apreciat totodată că situaţia creată în cazul legii educaţiei nu reprezintă "o vină internă" în coaliţie, deoarece decizia CC este exterioară coaliţiei.
Întrebat de jurnalişti dacă a discutat cu preşedintele Comisiei de învăţământ, senatorul democrat-liberal Mihail Hărdău, care a aplaudat decizia CC, premierul a răspuns că preferă să discute în partid despre acest subiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News