Premierul Emil Boc s-a declarat nemulţumit de întârzierile la termenele de finalizare a lucrărilor la autostrada Timişoara - Arad, în condiţiile în care acestea trebuiau finalizate în luna iulie iar în momentul de faţă, lucrările sunt executate în proporţie de 80%.
"Nu este admisibil ca, acolo unde avem termene fixate, să constatăm că, din diverse motive, nu sunt lucrările terminate. (...) Nu negociem termenele de finalizare acolo unde nu sunt argumente. Aşa că o să cer respectarea prevederilor contractuale", a afirmat Emil Boc, informează Realitatea.
Şeful Executivului şi ministrul Transporturilor au inspectat, vineri, lucrările de construcţie la autostrada Timişoara - Arad, Emil Boc afirmând că nu va veni de fiecare dată în zonă să constate întârzierile.
"Vom discuta în şedinţa de Guvern, la Bucureşti, asupra măsurilor pe care le vom lua împotriva constructorului. Nu mai putem accepta întârzieri. Degeaba mai fixăm termene dacă nu le respectăm. Acest tronson este unul uşor, de şes, care nu ridică probleme deosebite, nu e zonă de munte. Vremea a fost, de asemenea, foarte bună, şi nu a existat niciun motiv de întârziere", a spus Boc.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, la rândul său, că nu există restanţe în plăţile către constructor.
"Plăţile sunt făcute. De anul trecut nu mai există nicio problemă de plăţi. Din acest punct de vedere nu există niciun impediment", a declarat ministrul Boagiu.
Constructorul a încercat să invoce ca motive de întârziere vremea, deşi în vestul ţării nu au fost probleme, fiind secetă de la începutul verii, precum şi unele lucrări arheologice care au intervenit în cadrul şantierului şi promiţând că la data de 15 decembrie se va putea circula pe acest tronson.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News