Boc promite victoria PDL, în alegeri. Când?

penguin_flight pinguin
penguin_flight pinguin
 

Premierul Boc le-a spus sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin, reprezentanţilor PDL în administraţia locală că principalii beneficiari ai ”reformei”  în 2012 vor fi formaţiunile care susţin Cabinetul: PDL, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale. "PDL şi-a asumat, practic, cea mai dură reformă a statului din ultimii 20 de ani, o reformă ce presupune, din nefericire, şi costuri politice, dar o reformă atât de necesară pentru România", a declarat Boc. Toate aceste lucruri se fac, aşa cum ştiţi, chiar pe pielea dvs., din nefericire, cu costuri politice de moment. Ştiu dificultăţile pe care le aveţi şi dvs., din cauza faptului că Guvernul este obligat să ia măsuri dure pentru restructurarea aparatului bugetar, pentru reformarea diverselor domenii ale statului", le-a transmis Boc aleşilor locali. Întâlnirea de la Severin are drept scop deblocare procesului de alegeri interne din PDL, mai ales că Videanu și alți grei ai partidului au plecat de la guvern și presează pentru o reașezare a apelor în formațiunea condusă, teoretic, de Emil Boc.

Se pare însă  că tot mai puțini lideri locali cred într-o revenire în sondaje. Prognozele FMI sunt sumbre în ceea ce privește viitorul economiei mondiale, și în special cu situația din Europa, de unde Executivul român așteaptă  să vină relansarea economică. Investițiile străine se prăbușesc, ca și consumul intern, iar scrisoarea de intenție arată planificarea unor noi curbe de sacrificiu. Cât despre câștigarea alegerilor, este foarte posibilă, dar nu în 2012, ci când o zbura...pinguinul, că măcar e pasăre, nu ca porcul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel