Premierul Emil Boc susţine că iniţiativa unor parlamentari PSD ca elevii să intre la facultate fără promovarea examenului de bacalaureat reprezintă "o sfidare a normelor de bun simţ" şi că este "degradant" pentru un partid să facă o asemenea propunere.
"Am văzut nişte propuneri populiste de domeniul ridicolului la PSD. După ce au lansat un program de guvernare care presupune majorarea deficitului cu 5 procente din PIB şi îi întreb de unde vor aduce banii să finanţeze un asemenea deficit cu 5 procente în plus, am văzut o altă propunere populistă în domeniul educaţiei, de a se intra la facultate fără bacalaureat, ce înseamnă o sfidare a normelor de bun simţ şi de ceea ce înseamnă performanţă şi competenţă în România", a declarat Boc, vineri, la Constanţa, citat de Mediafax.
El a acuzat PSD că astfel doreşte ca România "să se afunde în mocirla" creată de social-democraţi atunci când au fost la guvernare doar de dragul unor voturi care ar putea veni din partea celor care nu au luat bacalaureatul.
"Am încercat prin noua lege a educaţiei naţionale să putem clasifica universităţile şi programele de studiu, să conteze în România când ai terminat o facultate, PSD doreşte compromiterea oricărui model de performanţă în România şi să se afundăm în continuare în mocirla pe care au creat-o în anii în care au fost la guvernare. Asta ar înseamna ca unui cetăţean să-i pui un bisturiu în mână şi să-l inviţi să opereze pe cord, pe creier, şi să-i spunem că vedem apoi dacă obţine diploma de medic sau nu. E inadmisibil la ce nivel a ajuns populismul în România doar de dragul de a obţine nişte voturi iluzorii de la cei care nu au luat bacalaureatul. Este jenant şi degradant pentru un partid să facă asemenea propuneri", a mai spus Boc.
Mai mulţi parlamentari PSD au propus ca în anumite condiţii, unii dintre elevii care au picat bacalaureatul să poată intra la facultate într-un an pregătitor, iar anul viitor dacă vor lua acel examen să treacă în anul doi de facultate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News