Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la o dezbatere privind Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă, că România se află în acest moment pe creştere ecomomică, pentru că derapajul economic în care riscam să cădem a fost evitat prin contactarea împrumutului extern.
autor: Lucian Negrea
Premierul a precizat că România a primit semnale pozitive de la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi mentinerea datoriei externe sub pragul de 35%. “România este apreciată în cadrul UE prin faptul că a reuşit să menţină sub control deficitul bugetar, datoria sub 35% (...). Dacă am fi slăbit şurubul acesta al datoriei, mai eram aplaudaţi ca politicieni o lună - două, dar am fi compromis viitorul ţării şi tot aici am fi ajuns, dar cu greutăţi mai mari. Aşa cum Grecia este în situaţia de a lua măsuri foarte dure pentru a corecta derapajele din anii anteriori”, a apreciat Emil Boc
De asemnea a reiterat ideea grelei moşteniri venite din timpul guvernării PSD şi a precizat că în aceea perioadă cetăţenii s-au obişnuit să fie dependenţi de stat, iar criza economică din 2009 a fost apogeul acestui sistem.
"În ultimii 20 de ani, din nefericire, România a promovat modelul de dezvoltare cetrat pe stat şi pe cetăţenii dependenţi de stat, acesta fiind în esenţă modelul promovat de Ion Iliescu şi de PSD. Modelul ales după 1990 a fost acela de a fundamenta o dezvoltare centrată pe stat, iar politicienii îşi susţineau programele electorale pe promisiuni sociale, de multe ori fără acoperire şi care îngreunau statul", a spus Boc.
El a adăugat că acordul cu FMI, CE şi BM a permis României păstrarea unui curs euro-leu stabil, întrebând retoric unde s-ar fi ajuns fără acest acord şi cu o dublare a cursului. De asemenea a mai reiterat faptul că prin împrumuturile externe România a scăpat de un derapaj economic major.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News