Boc: USL, o gogoaşă umflată. Realitatea şi Antena 3, televiziuni de atac

EMIL BOC - DECLARATII - CLUJ
EMIL BOC - DECLARATII - CLUJ

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, la Târgu Jiu, că "gogoaşa umflată a alianţei socialiste" este o uniune "de conjunctură", sprijinită de "televiziuni de atac împotriva PDL".

"Vedeţi gogoaşa umflată a alianţei socialiste PNL-PSD; unde în lume s-a mai văzut ca cei de pe locul unu şi doi să se alieze ca să îi bată pe cei de pe locul al treilea? Este o alianţă de conjunctură, populistă, căreia îi este frică de PDL, pentru că ştie că, începând cu 2011, fiecare zi până la alegeri este în favoarea noastră. Zilele au fost împotriva noastră în 2010 când am luat măsurile grele, acum zilele curg în favoarea noastră, iar semnele bune încep să se înmulţească. Aşa vor pierde alegerile în 2012 cu televiziunilor lor de atac", a declarat Emil Boc la şedinţa Consiliului de Coordonare al PDL Gorj, citat de Mediafax.

Emil Boc a spus că " televiziunile care reprezintă" USL sunt "televiziuni de atac împotriva PDL".

"Antena3 şi Realitatea TV nu sunt televiziuni de ştiri, ci sunt televiziuni de atac împotriva PDL şi a Guvernului. Dar aşa cum au luat bătaie în 2009, aşa vor pierde şi acum cu televiziunile care îi reprezintă", a afirmat Boc.

De asemenea, preşedintele PDL a spus că obiectivul la Gorj este ca acest judeţ "să scape de roşul lui Antonescu şi Ponta".

Preşedintele PDL, Emil Boc, secretarul general al partidului Vasile Blaga şi ministrul Traian Igaş participă la Târgu Jiu, la alegerile pentru conducerea PDL Gorj.

La şefia organizaţiei judeţene social-democrate este înscris un singur candidat, senatorul Ion Ruşeţ, preşedinte interimar al PDL Gorj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel