Premierul Emil Boc a declarat joi, la Arad, că obiectivul Guvernului este ca anul viitor România să ajungă la o rată de absorbţie a fondurilor europene de cel puţin 20 la sută, pentru că aceşti bani vor ajuta creşterea economică, "oricum diminuată ca urmare a turbulenţelor din Europa".
Emil Boc a declarat, la Arad, unde a participat la deschiderea şantierelor Autostrăzii Nădlac-Arad, că o prioritate a Guvernului rămâne absorbţia fondurilor europene, pentru că "aceşti bani ajută economia românească şi economia locală".
"Contăm mult în 2012 pe bani europeni în prognoza de creştere economică. Vedeţi că în Europa şi în lume lucrurile nu arată roz şi avem nevoie de cât mai mulţi bani de investiţii", a declarat Boc.
Premierul a spus că obiectivul este ca anul viitor să se ajungă la o rată de absorbţie "de cel puţin 20 la sută a fondurilor europene".
"Când spun 20 la sută, mă refer la bani deja rambursaţi de la Uniunea Europeană, pentru că în privinţa banilor pe care îi plătim, dar după care merg facturile la UE vor fi mai mulţi, dar care să fie deja rambursaţi, anul viitor să avem peste 20 la sută şi să putem asigura o creştere economică, oricum diminuată ca urmare a turbulenţelor care au loc în Uniunea Europeană", a declarat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu