Bode anunță CUTREMUR în Poliție: Să fiți atenți la ce va urma. Toleranță zero

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că va avea toleranță zero pentru orice faptă care încalcă normele activității de polițist.

„Ceea ce s-a întâmplat la Secția 16, am spus imediat ce-am văzut acele imagini, nu face cinste acestor deocamdată angajați ai Poliției Române. Vreau să vă spun un lucru foarte clar și, prin intermediul dumneavoastră, tuturor structurilor din MAI, Poliței în acest caz”,„ a transmis Lucian Bode, în fața sediului MAI.

„Avem toleranță zero față de astfel de activități, față de astfel de indivizi. Sigur că opinia publică, pe bună dreptate, a fost oripilată să vadă de ce sunt în stare așa-zișii polițiști, până la urmă ei au săvârșit aceste fapte purtând uniforma de polițist. Ce nu s-a observat și acest lucru vreau să-l subliniez este faptul că atât pentru situația din 2018, cât și pentru ce s-a întâmplat în septembrie 2020, Poliția Română a sesizat unitatea de Parchet competentă. La fel vom proceda ori de câte ori vedem un derapaj, vom sesiza organele penale pentru a face curățenie în sistem. O să vă rog să fiți atenți la ce va urma în perioada următoare, în zilele următoare”, a continuat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel