Bode, mesaj pentru studenţii Academiei de Poliţie: Aşteptările sunt mari

Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Ministrul Lucian Bode a fost prezent, vineri, la depunerea jurământului militar de către studenţii anului întâi ai Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.  

„Această ceremonie unică dă startul unei noi etape din cariera fiecărui viitor poliţist. (...) Va fi un traseu plin de provocări şi vă îndemn să vă depăşiţi limitele, să păstraţi vie curiozitatea de a învăţa şi să nu vă pierdeţi entuziasmul pe care îl purtaţi astăzi în priviri. Asimilaţi şi integraţi cât se poate de mult din cunoştinţele celor care vă sunt dascăli şi din experienţa celor alături de care veţi lucra. Fiţi preocupat să acumulaţi cât mai multă cunoaştere şi să obţineţi rezultate remarcabile în aceşti ani de studii universitare, care sunt cei mai frumoşi, dar care aduc cu ei asumarea de responsabilităţi pentru viitoarea carieră de poliţist”, a spus ministrul Lucian Bode.

„Nu pierdeţi niciodată din vedere faptul că profesia pe care v-aţi ales-o este una în slujba oamenilor, a comunităţilor. Din acest considerent, este obligatoriu să aveţi limbajul şi atitudinea corespunzătoare din care să reiasă respect şi profesionalism. (...) Aşteptările sunt mari, atât din partea Ministerului Afacerilor Interne, cât şi din partea cetăţenilor. Într-o societate în continuă schimbare, cu provocări complexe, cu riscuri şi expunere, vă încurajez să valorificaţi la maxim fiecare oră de curs, fiecare exerciţiu practic care vă testează capacitatea de reacţie”, a mai spus Lucian Bode.

Citește și...

Moțiunea împotriva ministrului Lucian Bode a picat

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, i-a criticat luni pe iniţiatorii moţiunii depuse împotriva sa, spunând că textul acesteia este plin de minciuni, „un ghiveci, o shaorma cu de toate".

„În cei 14 ani de activitate parlamentară, am scris şi am semnat zeci de moţiuni simple, dar niciodată nu am văzut un text ilogic şi plin de minciuni, lipsit de coerenţă, cu teme amestecate şi aruncate fără noimă, precum cel pe care îl dezbatem astăzi. De la Transporturi la Poliţie, de la Facebook la aşa-zisa secretizare a tezei de doctorat. Un ghiveci, un fel de shaorma cu de toate. Un text din care nici voi, semnatarii, nu cred că aţi înţeles mai nimic", a spus Bode, în Plenul Parlamentului.

El a apreciat că, USR şi Forţa Dreptei, cele două formaţiuni politice care au iniţiat moţiunea, au fost mânate de "disperare" şi i-a ironizat pe Cătălin Drulă şi Ludovic Orban.

„Ceea ce vă mână în acest demers lamentabil este disperarea. Disperarea a două formaţiuni politice care, una tocmai şi-a pierdut reperul şi e o oaste de strânsură formată din 10 plăieşi. Doar atât aţi putut, domnule Drulă? Doar atât aţi putut, domnule Orban? Adevărul este că irelevanţa vă ustură, dar penibilul nu. Dar să le luăm pe rând. Vorbiţi despre mandatul meu de ministrul al Transporturilor. Păi ce faceţi domnilor? Vorbiţi de funie în casa spânzuratului? Cine vorbeşte? Domnul Drulă, zis zero kilometri de autostradă daţi în trafic în mandatul lui? Asta în oglindă, ca să puteţi să vă opriţi din râs, cu cei aproximativ 100 km de şosea de mare viteză daţi în trafic în mandatul meu de ministru al Transporturilor. Sigur, domnului Drulă i se pot reţine totuşi două operaţiuni din timpul mandatului de ministru: Operaţiunea Ranga şi Operaţiunea Securilă-microfon. Totuşi, nimic despre Blue Air?", declarase Lucian Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel