Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis vineri că România rămâne solidară cu Grecia, în contextul incendiilor de vegetație.
„România este solidară cu poporul elen greu încercat de incendiile de vegetație și de pădure din această perioadă. Este o situație care preocupă o Europă întreagă, iar pompierii români au răspuns din nou prezent apelului venit și se află în prima linie în lupta cu focul.
Ca parte a vizitei pe care o efectuez în Grecia, am vizitat astăzi unitatea de pompieri români care participă la misiunile de stingere a incendiilor din Grecia. Prezența pompierilor români este aducătoare de speranță și reprezintă o șansă în plus la normalitate pentru cei amenințați de incendiile din această perioadă.
Chiar dacă misiunile sunt dificile și necesită un efort consistent, dorința de a ajuta, spiritul de salvator și dedicarea față de profesie i-au determinat pe pompierii noștri și de această dată să fie prezenți acolo unde este mare nevoie de ei.
Am ținut să le transmit personal pompierilor români aprecierea mea și a tuturor românilor pentru ceea ce fac și pentru modul exemplar în care reprezintă România. Salvatorii români sunt un etalon în domeniul situațiilor de urgență și un partener de excepție la nivel internațional. Pompierii români sunt eroii noștri și un exemplu de profesionalism și solidaritate demn de urmat.
O lume întreagă îi prețuiește și îi admiră!Le sunt recunoscător pompierilor români pentru modul exemplar în care își fac datoria și onorează imaginea României peste hotare. De asemenea, le mulțumesc poporului elen, lui Kyriakos Mitsotakis, Prim-Ministrul Republicii Elene și lui Christos Stylianides, ministrul elen pentru crize climatice și protecție civilă pentru aprecierea profundă aratată față de România și pompierii români.”, a scris ministrul de Interne, pe Facebook.
„România și Grecia au o colaborare excelentă în domeniul gestionării situațiilor de urgență, colaborare a cărei importanță o vedem mai ales când unii dintre noi au mare nevoie de ajutor. În continuarea programului vizitei oficiale în Grecia, am avut o întrevedere bilaterală cu domnul Christos Stylianides, ministrul elen pentru crize climatice și protecție civilă.
România sprijină Grecia și în această vară și a pus la dispoziție pompieri și mijloace tehnice specializate în stingerea incendiilor de vegetație și de pădure în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.
În cadrul discuțiilor avute am subliniat importanța solidarității noastre față de poporul elen, puternic afectat de incendiile care au izbucnit și în această vară, precum și disponibilitatea României de a oferi sprijin în continuare în astfel de situații.
Gradul de maturitate la care a ajuns sistemul de gestionare a situațiilor de urgență din România se reflectă în rolul extrem de activ pe care România îl joacă în ultimii ani la nivel european.
România a dovedit că are capacitatea să furnizeze expertiză la nivel european în privința gestionării situațiilor de urgență, fiind un partener activ și de încredere în cadrul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.
De asemenea, discuțiile noastre au vizat și subiectele curente aflate pe agenda europeană, precum criza din Ucraina și aderarea României la spațiul Schengen. Legat de aderarea României la spațiul Schengen, acesta a fost și rămâne un obiectiv important pentru România și contăm în continuare pe sprijinul Greciei în acest sens.
I-am transmis omologului meu că este necesar să fie recunoscut rolul esențial pe care România îl are în arhitectura de securitate a UE și i-am mulțumit pentru sprijinul constant al Greciei în ceea ce privește atingerea acestui obiectiv.”; a mai scris Lucian Bode, într-o altă postare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News