Constructorul Boeing a deschis luni balul comenzilor, în prima zi a Salonului aeronautic de la Farnborough, care şi-a deschis porţile într-un context de reluare a traficului aerian şi creştere a bugetelor alocate apărării, informează AFP.
Boeing a anunţat semnarea unui acord cu compania aeriană americană Delta Airlines privind o comandă pentru 100 de avioane de tip Boeing 737 MAX-10, însoţită de o opţiune pentru alte 30 de aparate, reprezentând o valoare de catalog de aproape 13,5 miliarde de dolari.
Delta Airlines era singura mare companie aeriană care nu comandase până acum modelul Boeing 737 MAX, un avion cu o istorie controversată după două accidente care au provocat 346 de morţi. MAX-10 este versiunea cea mai mare a noului avion de tip monoculoar Boeing destinat să concureze cu Airbus A321, un avion cu un important succes comercial.
Însă MAX-10 nu este încă autorizat iar directorul Boeing, Dave Calhoun a ameninţat că va renunţa la acest program dacă până la finele anului va obţine certificarea aparatului sau o derogare din partea Congresului american cu privire la noile norme pentru sistemul de alertă a echipajului. Tot luni, compania aeriană japoneză ANA a confirmat o comandă pentru 20 de avioane Boeing 737 MAX-8, însoţită de o opţiune pentru alte 10 aparate, cu o valoare de catalog de 2,4 miliarde de dolari.
Salonul aeronautic de la Farnborough, cel mai important eveniment programat pentru acest an în industria aerospaţială, a fost inaugurat luni de premierul britanic Boris Johnson.
'Guvernul crede în aviaţie şi în puterea sa de a aduce locuri de muncă şi creştere în ţară. De aceea investim masiv în apărare', a declarat Boris Johnson în discursul său inaugural. Marea Britanie este ţara din Europa cu cel mai important buget alocat pentru apărare, cu 50,3 miliarde de lire sterline (59,3 miliarde de euro) în 2021, adică 2,2% din PIB, potrivit Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI).
În paralel, autorităţile britanice au emis, pentru prima dată, un cod roşu de căldură extremă pentru zilele de luni şi marţi. La Farnborough este anunţată o temperatură de 37 de grade Celsius pe pistă, unde sunt expuse zeci de aeronave, de la avioanele de mari dimensiuni produse de Airbus şi Boeing, A350 şi 777x, până la elicoptere şi avioane de vânătoare.
Salonul aeronautic de la Farnborough se organizează odată la doi ani, în anii pari, în alternanţă cu Salonul de la Bourget, Franţa. Ediţia din 2020 a salonului aeronautic de la Farnborough a fost anulat din cauza crizei coronavirusului, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News