Bogdan Andone - primele declarații ca antrenor la FCSB

Bogdan Andone și Gigi Becali, prezentare oficială. foto: @FCSBOfficial - FB
Bogdan Andone și Gigi Becali, prezentare oficială. foto: @FCSBOfficial - FB

Bogdan Andone este oficial antrenorul FCSB, începând de miercuri 5 Iunie 2019.

FCSB l-a prezentat miercuri pe noul antrenor principal al echipei noastre, Bogdan Andone. Acesta a fost însoțit, la conferința de presă, de patronul clubului, George Becali și de Directorul Sportiv, Mihai Stoica. Noul antrenor al echipei de fotbal FCSB, Bogdan Andone, s-a arătat încrezător că poate îndeplini obiectivele trasate de conducerea clubului şi anume participarea în Europa League şi câştigarea campionatului în viitorul sezon.

'Am primit această veste cu încredere şi entuziasm. Eu mă aşteptam să văd care este programul echipei, fiind încă sub contract cu clubul. Înseamnă o mare provocare pentru mine. Sunt convins că vom forma o echipă puternică, avem jucători de calitate şi vrem să formăm un grup unit, o echipă agresivă care să încerce să câştige cât mai multe meciuri, să ne îndeplinim obiectivele. Din punctul meu de vedere sunt nişte obiective normale pentru un club ca Steaua şi sunt convins că uşor uşor ne vom aduna cu toţii şi vom face pas cu pas, ne vom găsi şi ritmul şi vom face un sezon bun, sunt convins de lucrul acesta. Băieţii sunt aceiaşi de câţiva ani şi cu siguranţă vor face faţă', a declarat Bogdan Andone, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă este 'omul lui Şumudică', fiind o perioadă de timp antrenor secund în mandatul acestuia, Andone a spus: 'Eu cu Marius suntem cumnaţi, am fost colegi de echipă la Sportul Studenţesc, avem o relaţie bună, dar fiecare este cu drumul lui, cu filozofia lui de fotbal şi drept dovadă, în urmă cu trei ani ne-am despărţit. Contează perioada petrecută împreună, pentru că este un antrenor foarte bun care simte foarte bine jucătorii, vestiarul, simte foarte bine momentele meciului, face schimbări foarte bune şi a fost o experienţă extrem de importantă pentru mine să lucrez cu el. Eu am fost întotdeauna adeptul muncii şi încerc să îmi capacitez şi jucătorii să îşi facă treaba cât mai bine, să colaborăm cât mai bine. Sunt puternic din punct de vedere psihic şi nu cred că vor fi probleme'.

Bogdan Andone vrea trei atacanți

Bogdan Andone vrea să introducă la FCSB sistemul de joc cu trei atacanţi, după modelul lui Gheorghe Hagi la Viitorul Constanţa. 'Sistemul pe care l-am aplicat la echipele la care am fost până acum a fost 4-3-3. Îmi place foarte mult filozofia lui Hagi de la Viitorul şi am vrut să o implementez pe cât posibil la echipele pe care le-am antrenat şi lucrurile au mers bine spre foarte bine. Deci probabil că vom încerca un 4-3-3 şi în funcţie de cum decurg locurile vom vedea cum mergem în continuare. E un lot echilibrat, cu jucători cu experienţă precum Pintilii şi Filip, şi jucători extrem de tineri cu calităţi, sper să facem un mixt din aceşti jucători şi să scoatem maximum din ei'. Bogdan Andone a fost prezentat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă în postura de antrenor principal al echipei FCSB.

Fost jucător al formaţiilor Rapid Bucureşti, Sportul Studenţesc şi Farul Constanţa, Bogdan Andone s-a retras din activitate în 2010. Din acel sezon el a devenit secundul lui Marius Şumudică pentru 6 ani la formaţiile Rapid Bucureşti, Universitatea Cluj, Al Shaab, Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu, cu ultima reuşind să câştige şi titlul în Liga I. Din 2016 el a devenit antrenor principal, conducând formaţiile Olimpia Satu Mare, ASU Poli Timişoara, Metaloglobus şi ACS Energeticianul. În acest an, din ianuarie şi până la sfârşitul lunii mai a fost antrenor secund la FCSB în mandatul tehnicianului Mihai Teja. Clubul FCSB a anunţat rezilierea contractului cu Mihai Teja la 21 mai. În cele aproximativ cinci luni, tehnicianul în vârstă de 40 de ani a adunat 9 victorii, 5 rezultate de egalitate şi o înfrângere, însă a ratat obiectivul stabilit, de câştigare a titlului, încheind sezonul pe locul 2 în spatele formaţiei CFR Cluj.

Citește și:

Șumudică, primele sfaturi pentru noul antrenor al FCSB

"Bani publici într-un proiect fără viitor". Becali se pregătește să facă plângere penală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel