Bogdan Aurescu anunță noi restricții în UE pentru români

Bogdan Aurescu, ministrul  de Externe, a anunțat că tot mai multe țări impun restricții pentru români, în condițiile în care  numărul îmbolnăvirilor cu COVID - 19   crește alarmant. În acest moment opt state din UE au introdus restricții pentru cetățenii români.

"Sunt 8 state din UE care au introdus deja măsuri de restricționare de diverse feluri, inclusiv cu obligativitate de autoizolare, dar sunt variațiuni de la stat la stat. Sunt state care impun obligația de autoizolarea, cum este Lituania, care recomandă autoizolarea 14 zile, sau Slovacia care spune că puteți intra pe teritoriul ei ca destinație finală dacă prezentați un test negativ făcut în ultimele patru zile, stați 5 zile în autoizolare, la finalul acestora mai faceți un test, care, dacă este negativ, puteți călători liberi.

Malta interzice complet intrarea cetățenilor români pe teritoriul său.

E greu de anticipat dacă vor mai fi și alte state care vor introduce România pe o astfel de listă, dar totul depinde de evoluția epidemiologică din România.

Toate misiunile diplomatice îmi trimit în fiecare zi raportări cu privire la situația epidemiologică din statul respectiv și văd în destul de multe state creșteri ale numărului de cazuri. La fel și misiunile diplomatice ale acestor state de la București trimit astfel de raportări zilnice", a declarat Bogdan Aurescu, joi seară, la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel