Decretul semnat de Vladimir Putin prevede că de vineri, 1 aprilie, cumpărătorii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc, în caz contrar urmând a fi reziliate contractele. În acest context, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a venit cu precizări.
Publicitate
Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a declarat că în niciun caz contractele nu prevăd plata în ruble a livrărilor de gaze din Rusia către Europa, deci este imposibil să faci o astfel de plată.
„Ministerul Afacerilor Externe este mai puţin implicat în chestiunile care ţin de securitate energetică, din perspectiva acestor contracte de livrare de gaz, însă, aşa cum au arătat toţi aliaţii care s-au pronunţat pe acest subiect, este clar că prevederile contractelor trebuie respectate. Contractele nu prevăd plata în ruble a acestor livrări de gaze, deci este imposibil să faci o astfel de plată, dacă trebuie să respecţi prevederile contractelor respective”, a declarat Bogdan Aurescu potrivit EVZ.
Ministrul a precizat că subiectul a fost abordat şi la reuniunea miniştrilor de Externe din statele Formatului Bucureşti 9.
„Am discutat aceste aspecte şi la reuniunea pe care am avut-o ieri la Bratislava, reuniunea miniştrilor de Externe din statele formatului Bucureşti 9, statele aliate de pe flancul estic şi poziţia care a fost exprimată de către toţi colegii mei a fost în acest sens, este foarte complicat să imaginezi, dacă nu aproape imposibil să imaginezi un mecanism de plată în ruble a acestor livrări de gaze”, a mai spus Aurescu.
„Pentru a cumpăra gaze naturale rusești, cumpărătorii trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci rusești. Din aceste conturi se vor face plățile pentru gazul livrat, începând de mâine”, a spus Putin.
„Dacă nu se fac astfel de plăți, vom considera că acest lucru este o neplată din partea cumpărătorilor, cu toate consecințele care decurg”, spune el.
„Nimeni nu ne vinde nimic gratis și nici nu vom face caritate – adică contractele existente vor fi oprite”.
Primul și cel mai important motiv este stoparea devalorizării monedei rusești față de dolar și euro, declanșată de agresiunea rusă în Ucraina și de sancțiunile decise de țările occidentale. Dacă pe 24 februarie, ziua invaziei, 1 euro valora 75 de ruble, pe 7 martie, 1 euro valora 148 de ruble.Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu