Bogdan Aurescu l-a convocat pe ambasadorul Austriei la București. Ce i-a transmis ministrul Afacerilor Externe

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, l-a convocat pe ambasadorul Austriei la București, Adelheid Folie.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm ca total inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen astăzi, 8 decembrie 2022, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Austria s-a singularizat și autoizolat în cadrul Uniunii Europene.

MAE consideră că acest rezultat este complet injust și lipsit de orice motivare obiectivă, mai ales în condițiile în care România a acționat cu deschidere și transparență în relația cu toți partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a țării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experții UE și ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie și noiembrie 2022.

Din păcate, Austria a decis să ignore toate aceste elemente prin votul negativ exprimat astăzi, în contradicție flagrantă cu poziția favorabilă exprimată de celelalte state membre și în pofida demersurilor politico-diplomatice intense derulate pe lângă partea austriacă, la toate nivelurile, prin care partea română a prezentat ministerului de interne și celorlalte autorități din Austria argumente convingătoare, realiste și pertinente, atât privind nivelul de pregătire tehnică, cât și elemente concrete privind protejarea frontierei externe a UE.

Poziția Austriei este cu atât mai inadmisibilă cu cât această poziție de neacceptare a României a fost exprimată pentru prima dată pe 18 noiembrie 2022, în condițiile în care cu numai două zile înainte, pe 16 noiembrie 2022, Austria exprima sprijin deplin pentru aderarea României în mod formal și oficial la reuniunea de la București a Forumului Salzburg, prin Declarația Comună a miniștrilor de interne adoptată cu acel prilej, inclusiv de Austria, text care menționează ,,sprijinul, prezentat în acest format, pentru o decizie pozitivă legată de aderarea României, Bulgariei și Croației în decembrie 2022”.

Invocarea de către partea austriacă a problemei creșterii fluxului migraționist, ca justificare a opoziției față de aderarea României la Schengen, este inacceptabilă, incorectă și injustă, având în vedere că toate datele furnizate oficial de Agenția Frontex a UE indică cu claritate faptul că România nu este pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest, nu se confruntă cu o presiune migraționistă și nu este o sursă de mișcări secundare migraționiste. Dimpotrivă, România contribuie activ la gestionarea riscului de migraţie ilegală, iar modul exemplar în care a gestionat fluxul de refugiați ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o dovadă în plus în acest sens, apreciată de toți partenerii europeni și euroatlantici.

Ambasadorul Austriei la București a fost convocat de Bogdan Aurescu

 

MAE regretă consecințele nedorite pe care votul negativ  exprimat astăzi de Austria le are asupra unității și coeziunii europene. Cu deosebire în actualul context geostrategic complicat, marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de încercările persistente ale Rusiei de a fractura unitatea europeană, conduita Austriei reprezintă un semnal politic nedorit privind capacitatea UE de a acționa în direcția consolidării construcției europene, mai ales în condițiile în care România a dovedit angajamentul său clar de a contribui activ la consolidarea acțiunii și integrării europene în baza principiilor solidarității și unității. 

Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadoarea Republicii Austria la București a fost convocată în această seară la sediul MAE pentru a i se comunica poziția României expusă mai sus și protestul MAE față de atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale.

Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, cu o tradiție de peste 100 de ani, între țările noastre, precum și al cooperării bilaterale substanțiale în special în domeniul economic – Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanți ai României și al doilea investitor străin pe piața românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional și european, precum și coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internațional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei. De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm față de acuzațiile exprimate de autoritățile austriece cu privire la așa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmații care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea.

În continuare, MAE va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții românești implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spațiul Schengen, ca parte esențială a consolidării securității interne a Uniunii Europene în ansamblul său.

MAE reamintește faptul că în toată această perioadă partea română a acționat ferm, prin demersuri concrete și complexe, reușind cu succes înlăturarea obiecțiilor Regatului Țărilor de Jos și Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, așa cum a fost clar menționat de partea olandeză în cadrul reuniunii.

MAE își exprimă aprecierea deosebită pentru sprijinul de care România a beneficiat din partea Președinției cehe a Consiliului UE, a Comisiei Europene și a Parlamentului European, a tuturor partenerilor europeni, precum și a partenerilor de cooperare din țara noastră care au sprijinit demersul României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel