Suntem în an preelectoral și evident masele politice încep să se pregătească pentru anul decisiv 2024. Pe acest subiect a intervenit analistul politic Bogdan Chirieac făcănd o scurtă introspecție a ceea ce se petrece la ora actuală pe scena politică din România.
”Sunt toate scenariile puse pe masă, dar eu cred că rotativa va avea loc în luna mai. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, va deveni premier, iar Nicolae Ciucă va deveni președintele Senatului. Este totul pregătit. Doamna Gorghiu este interimar în acest moment, așteptând venirea lui Nicolae Ciucă în funcția de președinte al Senatului. Mai departe, sigur sunt nemulțumiri. Sunt două partide mari. E USR, care în opinia mea va mai crește, nu se oprește aici. Partidul domnului Cioloș are puține șanse pentru că nu are expunere, dar AUR și USR vor crește cu siguranță”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la România TV.
”Cred că AUR va obține un scor important în România așa cum s-a întâmplat cu partide similare, naționaliste, în mai multe state europene dar dacă AUR nu își rezolvă problemele cu Bruxelles-ul și cu scena internațională și dacă ia 49%, AUR nu va putea participa la guvernare. Până nu se curăță doctrinar, până nu îi convinge pe cei din Bruxelles, pe cei de la Washington...”, a continuat Bogdan Chirieac.
”Au fost două partide politice care au intrat în Parlament grație rețelelor sociale. USR-ul, care în 2019 a luat 22% la egalitate cu PSD-UL, în special pe zona on-line. Apoi, în 2020, am avut AUR, despre care eu nu știam nimic. 9% a luat AUR datorită rețelelor sociale. Problema e că dincolo de acest procent, dacă nu intri de la om la om, dacă nu intri în presa mainstream, dacă nu comunici foarte mult, dacă nu stabilești și contactele externe - foarte important acest lucru - nu ajungi la nivelul unui partid mare, nu reușești. Gândiți-vă că PSD-ul, condus de Liviu Dragnea, un partid cu istoric, a avut mari dificultăți la Bruxelles. Țineți minte că Parlamentul European era total opac față de guvernul PSD, chiar dacă acesta nu era condus de Liviu Dragnea”, a mai declarat Bogdan Chirieac.
”Poate că AUR nu își propune intrarea la guvernare în 2024, ci urmărește un procent foarte bun în Parlament, urmând să continue structurarea partidului, a organizațiilor și a doctrinei. Casa noastră de sondaje, ARGUMENT, arată AUR cu un procent foarte ridicat cu două cifre. Nu e crescut artifcial, noi lucrăm cu call-centerele comerciale. Este pe bune acest lucru”, a concluzionat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu