Bogdan Chirieac, analiză dură la 20 de ani după atentate: Artizanii deciziilor corecte, recompensați în manieră românească

Iată integral editorialul scris de Bogdan Chirieac pentru DCNews (intertitlurile aparțin redacției):

11 septembrie, după 20 de ani

În ziua de 11 septembrie, acum 20 de ani, eram de serviciu pe ziar. La Adevărul. În jurul orei 15, primul avion a lovit turnul din nord, la New York. Împreună cu colegii ne-am gândit, exact cum au crezut și autoritățile americane, că s-a întâmplat un accident groaznic. Începusem să speculăm ce s-ar fi putut întâmpla. După 17 minute, a venit știrea cu lovirea turnului din sud.

Apoi, agențiile de știri au explodat. Am aflat rapid și despre atacul de la Pentagon, și despre prăbușirea avionului din Pennsylvania, dar ne-am confruntat și cu multe știri false. Îmi aduc aminte că am și publicat o știre cu o mașină încărcată cu explozibil care ar fi explodat la Capitoliu, sediul Parlamentului american.

E greu de înțeles astăzi, când avem toate informațiile sau aproape toate, confuzia în care ne aflam și noi, și restul presei internaționale, în acele momente. Culmea este că toți responsabilii americani se pare că au fost la fel de confuzi ca noi.

În ultimii 20 de ani s-a scris, s-a vorbit, s-a filmat, s-a analizat tot ce s-a întâmplat în acea zi fatidică. Sunt convins că românii pasionați sau măcar interesați de politica externă au aflat, în această perioadă, detalii și concluzii, de multe ori, absolut șocante. Comemorarea de acum este, categoric, sub impresia retragerii Alianței occidentale din Afganistan. Cea mai succintă, directă, și poate ușor nedreaptă, concluzie care s-a tras a fost următoarea: a fost nevoie de 20 de ani, 4 Administrații americane, 2.000 de miliarde de dolari, dar și numeroase victime omenești pentru a-i înlocui pe talibani cu talibani.

Libertatea individului, victima atentatelor de la 11 septembrie 

Acum 20 de ani scriam, imediat după atentate, că nimic nu va mai fi ca înainte. Și nu a mai fost. Lumea a devenit tot mai nesigură și așa a rămas până în ziua de astăzi. Măsurile luate de toată lumea civilizată au împiedicat atentate la fel de spectaculoase precum cel de acum 20 de ani. S-au comis însă multe alte atentate cu nenumărate victime civile, nevinovate, cu bombe artizanale, pistoale sau cuțite, sau chiar automobile și camioane cu care nevinovații au fost zdrobiți în zonele pietonale ale marilor orașe din Europa și America de Nord.

Cea mai importantă victimă a atentatelor de la 11 septembrie rămâne însă libertatea individului. Astăzi când vorbim, grație tehnologiei mobile de radiocomunicații, a camerelor video amplasate peste tot, nu doar în afară, dar chiar și înăuntrul oricărui spațiu public, a monitorizării electronice a oricărui transfer bancar, a călătoriilor, statele dețin controlul absolut asupra cetățenilor. Lucrul acesta nu a împiedicat complet atentatele. Dar, poate că le-a mai rărit un pic. Oricum, nivelul de control asupra cetățeanului astăzi (pe care adesea nici măcar nu-l conștientizează) este cu mult mai dur decât era în perioada cea mai dură a comunismului din România.

În țara noastră, puțină lume mai știe că, în baza unei legi adoptate de Parlament, listingurile telefonice sunt stocate automat între 3 și 5 ani. Și este doar un exemplu minor al pânzei de păianjen create în jurul cetățeanului obișnuit. Victime sunt, în general, la fel ca la 11 septembrie, nevinovații. Supercontrolul american nu reușește să oprească la granița cu Mexicul traficul de droguri sau de persoane. Controlul exercitat în România n-are nicio putere asupra traficului de țigări cu Ucraina și Republica Moldova și nici nu a servit cu nimic la prinderea asasinilor omului de afaceri aruncat în aer la Arad. E adevărat că, grație lui 11 septembrie, am putut vedea pe camere momentul tragediei.

Momentul 11 septembrie pentru România

Politica internațională a suferit schimbări fundamentale după 11 septembrie. America nu a dorit să rămână singură și a căutat pe lângă aliații vechi și unii noi. Marea șansă a României a fost că guvernul de atunci de la București a răspuns cu toată forța solicitărilor venite de la Washington. În octombrie 2001, primii militari români din trupele de cercetare-diversiune erau deja pe teren în țara condusă de talibanii lui Ossama Bin Laden.

Pentru România, 11 septembrie a fost momentul când a avut şansa să dovedească Statelor Unite că poate fi un aliat fidel, indiferent de culoarea politică a guvernelor de la București. Așa am avut norocul să intrăm în NATO, în 2004, la Washington, după ce am fost invitați, în 2002, la Praga. Și nu doar noi,  ci 6 state din Europa Centrala și de Est. Situația internațională de după 11 septembrie ne-a permis să finalizăm negocierile de aderare la Uniunea Europeană, în decembrie 2004. Asta după ce președintele Emil Constantinescu a reușit efectiv imposibilul, începând aceste negocieri la 1 decembrie 1999, la Helsinki.

Ne place sau nu, faptul că România se află astăzi în clubul democrațiilor occidentale – atât cât au mai rămas ele democrații după 11 septembrie - se datorează unor decizii luate de România imediat după ce avioanele au lovit Turnurile Gemene.

”Recompense” pentru intrarea în NATO și UE

Din decembrie 2004 până în ziua de astăzi, România a avut doi președinți de dreapta: Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Puținele construcții de politică internațională și de securitate realizate de țara noastră după intrarea în NATO și UE s-au bazat tot pe deciziile corecte luate la 11 septembrie. Traian Băsescu a oferit substanță parteneriatului strategic cu Statele Unite, parteneriat lansat la București tot de președintele Emil Constantinescu, alături de președintele Bill Clinton, în iulie 1997. Era un parteneriat pe care America l-a acceptat după ce a respins candidatura României la NATO la Summit-ul de la Madrid. Băsescu a reușit scutul de la Deveselu și baza de la Kogălniceanu. În vremea lui Iohannis se întărește baza aeriană de la Câmpia Turzii de o manieră cum nu a mai existat vreodată pe teritoriul României, nici chiar în vremea ocupației sovietice.

Prestigiul internațional al României, mult-puțin, atât cât este astăzi, se datorează tot deciziilor luate de România în 11 septembrie 2001. Principalii artizani ai acestor decizii au fost, desigur, recompensați într-o manieră românească. Ion Iliescu este complet marginalizat și înjurat în fața casei, cu permisiunea noilor autorități, de tot felul de apucați, iar Adrian Năstase a fost aruncat în pușcărie pe baza unor acuzații și dosare absolut ridicole.

Fereastra de oportunitate poate fi pierdută din nou

Asta nu înseamnă că atunci când România ia decizii corecte, cum a fost aceea de a intra necondiționat în siajul Statelor Unite, țara nu va avea de câștigat. De altfel, lucrul acesta s-a mai întâmplat în istoria relativ recentă a României atunci când Ceaușescu a denunțat cu putere zdrobirea de către Moscova și aliații din pactul de la Varșovia a Primăverii de la Praga, sau a refuzat să rupă relațiile cu statul Israel după Războiul de 6 zile.

România a căpătat o fereastră de oportunitate de mai bine de un deceniu în fata Occidentului. Că dictatorul român nu s-a putut desprinde de doctrina comunistă pentru a beneficia de libertatea și prosperitatea din Occidentul de atunci, asta e altă poveste.

Nici astăzi România nu reușește să beneficieze de zecile de miliarde de euro pe care Europa le oferă Bucureștiului pentru a se dezvolta. Din nou, însă, trebuie să constatăm că, deși uneori se iau decizii bune chiar și la București, pe termen lung suntem prea obosiți să facem treaba până la capăt.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News