Într-o intervenție pentru DC News, analistul Bogdan Chiriac a reacționat în urma atacului ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, la adresa omologului român, ministrul Bogdan Aurescu.
De voie, de nevoie, trebuie discutat și cu infractorii
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a fost pus la zid cu brutalitate de omologul său ungar cu un nume complicat. Cam aşa a cuvântat, pre limba sa, diplomatul din spatele sârmei ghimpate: "Ne-am fi așteptat la mai multă modestie din partea unui ministru de Externe al cărui premier este trimis în judecată"...
Disputa se referă la criza refugiaților și la felul în care Ungaria înțelege să trateze țările vecine și anume România, Serbia și Croația. De la București s-a auzit o tăcere asurzitoare. Poate că răspunsul potrivit într-o asemenea situație ar fi fost: "În spiritul european care guvernează statul roman, de voie, de nevoie, discutăm și cu guverne străine care oferă azil cetățenilor români fugiți din țară în urma acuzațiilor de corupție. Ne referim la deputatul român, membru UDMR, Marko Attila, urmărit de DNA pentru un mega dosar de corupție și care beneficiază de protecţie din partea premierului Viktor Orban, în ciuda tuturor tratatelor europene la care România și Ungaria sunt parte". Atât, și ar fi fost suficient.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu