Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre e-TVA.
„E o aberație, o aberație ca statul să știe exact ce covrig am mâncat, ce apă plată am băut, să știe TVA-ul la aceste produse. De ce e interesat statul de chestiunea asta?”, a precizat Bogdan Chirieac, în direct la România TV.
Întrebat dacă se poate rezolva frauda TVA-ului din România cu această măsură, analistul a spus: „În niciun fel, nu acolo se face evaziunea la TVA. Evaziunea se face acolo unde nu se dă factură deloc sau la darea înapoi a TVA-ului pe acte false, fictive, pe exporturi fictive. Asta e problema, administrația vine cu tot felul de soluții aberante, ăsta e cuvântul, cum a fost cu majorarea de taxe și impozite și nu s-au încasat mai mulți bani, cum a fost cu e-Factura și funcționează ca 'vai mama ei'. Deci, acolo domnul Boloș e călărit pur și simplu de niște inși din Finanțe care nu vor binele României și al economiei din țara noastră. Vine cu aceste aberații pe care sunt convins că domnia sa poate că e de bună credință, dar nu le înțelegem”.
Precizăm că Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de vineri, la propunerea Ministerului Finanţelor, o serie de acte normative, prin care s-au reglementat modul de implementare a decontului precompletat RO e-TVA şi modul de guvernanţă raportat la atribuţiile autorităţilor implicate în gestionarea acestuia.
Decontul precompletat RO e-TVA conţine date şi informaţii privind operaţiunile economice declarate de către persoanele impozabile şi transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (RO e-Factura, RO e-Sigiliu, RO e-Transport, RO e-SAF-T, RO e-Case de marcat electronice, sistemul informatic integrat vamal).
Sistemul RO e-TVA se implementează cu data de 1 august 2024 pentru operaţiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, prin intermediul SPV, până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale, conform Agerpres.
ANAT și Confederația Patronală Concordia sau solicitat amânarea implementării sistemului e-TVA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu