Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre PUSL, partidul lui Cristian Popescu Piedone, și șansele acestuia la câștigarea funcției de primar general al Capitalei.
Bogdan Chirieac a fost întrebat, în cadrul știrilor România TV, prezentate de Cristina Herea, dacă este o surpriză pentru scena politică ce se întâmplă cu anunțurile lui Cristian Popescu Piedone pentru Primăria Generală a Capitalei și lansarea candidaților la europarlamentare din partea PUSL:
'Nu este o surpriză. Domnul Piedone s-a anunțat candidat la Primăria Generală a Capitalei. Era primar de succes la Sectorul 5 al Capitalei. Nu văd unde este surpriza aici, ci văd că este încă un partid politic, în București cel puțin, care va avea relevanță, respectiv PUSL. Înțeleg că domnul Piedone este candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei. Și, probabil că, domnia sa, ca orice primar va spune Votați și partidul ca să am numărul de consilieri necesari ca să pot să fac lucruri în București. Altminteri, nu am nicio mirare, niciun semn de întrebare despre această candidatură. Este o lansare de candidați, așa cum o să vedem și la PSD, PNL, AUR, USR.', a declarat Bogdan Chirieac.
Chestionat dacă este o locomotivă Cristian Popescu Piedone pentru PUSL pentru a intra în Parlament, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns:
'Nu știu dacă pentru a intra în Parlament, deși PUSL era mereu în jurul de 4%, cam în toate sondajele date în ultimii ani. Poate intra în Parlament, nu ne-ar mira acest lucru, dar PUSL va lua un procent important. Am înțeles că, în cele mai recente sondaje date de toate casele de sondare cunoscute, este undeva la 11% în București. Are loc să mai crească PUSL. Deci, lucrurile acestea vor avea un efect și asupra alianței PSD-PNL, mai ales că domnul profesor Cîrstoiu nu prinde cadența de campanie.', a zis Bogdan Chirieac.
'Nicușor Dan este în continuare un candidat puternic. În opinia mea, el are prima șansă la Primăria Generală a Capitalei. În continuare, USR este primul partid, nu alianță, în București. Putem spune, cu siguranță, că zarurile nu sunt aruncate pentru funcția de primar general.', a zis Bogdan Chirieac.
Cu privire la percepția că pare să fie deja o luptă între Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone, care își aruncă acuze reciproc, Bogdan Chirieac a zis:
'Inițial, cel atacat a fost doctorul Cîrstoiu. I-au scos anumite chestii, toate legale, dar prezentate în anumită parte a presei ca și cum ar fi fost profund ilegale. Văd că au abandonat să îl atace pe Cîrstoiu, fiind nerelevant politic în acest moment, și campania începe, pe zona de online, unde USR este foarte bun, contra lui Piedone. Aici sunt subiecte, de ambele părți. Și Piedone îl poate ataca pe Nicușor și invers. Depinde care sunt candidații principali, deoarece al 3-lea candidat va deveni, la un moment dat, nerelevant. Dacă toți 3 au plecat ca fiind relevanți, Nicușor Dan, Cătălin Cîrstoiu și Cristian Popescu Piedone, la un moment dat, unul dintre ei se va îndepărta de pluton. Iar lupta va rămâne în 2! Bucureștenii vor vedea doar 2 candidați.', a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News