Bogdan Chirieac, după anunțul lui George Simion: Pentru numele lui Dumnezeu! Nu ne place, dar...

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Este mutarea momentului pe scena politică: George Simion a așteptat după colț! 

„Noi, Partidul AUR, suntem de încredere. Întrucât PSD s-a retras din negocieri, vom discuta urgent, în cadrul AUR, asumarea guvernului. Asigurăm partenerii euro-atlantici că România își va respecta angajamentele, iar politicile viitoare vor fi în conformitate cu colegii noștri de centru-dreapta din Italia”, a anunțat George Simion, liderul AUR, pe ”X”. 

PSD s-a retras de la masa negocierii formării viitorului Guvern, după retragerea USR, în urma unei declarații informale din PNL, un lider al partidului afirmând că îi este silă de aceste discuții. Președintele Klaus Iohannis a intervenit de la Bruxelles, făcând apel la politicienii din România și afirmând că, în aceste momente, un Guvern minoritar nu este calea de urmat pentru România, fie el și de dreapta. Vezi aici mai mult

Analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că și AUR are șansa lui, fiind al doilea cel mai votat partid din România, asta după ce PSD s-a retras din discuțiile pentru formarea unei majorități care să dea Guvernul. 

”AUR este considerat partid suveranist, dar este în ECR, în grupul conservatorilor și reformatorilor europeni, unde, până de curând, președinte a fost doamna Giorgia Meloni. Partidul doamnei Meloni este în acest grup, ECR. Din acest punct de vedere, dacă vă uitați, domnul George Simion nu este nici anti-UE, nici anti-NATO, nici împotriva unui alt parteneriat strategic, cum este cel cu Statele Unite... Și e locul doi! Pentru numele lui Dumnezeu! Nu ne place. Dar a fost votat de poporul muncitor și este pe locul doi, în clasamentul partidelor, în România. 

Dacă partidul de pe locul trei sau patru dorește să conducă țara și să aibă funcția de premier, iar partidul de pe locul întâi să treacă în opoziție, și partidul de pe locul al doilea, spun eu, că, din punct de vedere democratic, are niște drepturi, nu? Așa ar fi. Cu redistribuiri, poate are 22% în Parlament, o zeste importantă prin care poți să sprijini un Guvern sau să-l dai jos. Să facem și asta. România e într-o așa situație în care nu ai multe alegeri la îndemână” a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Realitatea Plus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel