Bogdan Chirieac a spus de unde vine frustrarea românilor. Totodată, analistul politic a arătat ce s-ar putea întâmpla după inaugurarea mandatului lui Donald Trump.
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre frustrarea românilor și lipsa de încredere a cetățenilor față de partidele politice, fapt vizibil mai ales după alegerile prezidențiale anulate de CCR.
"Partidele politice nu au ce face ca să-și recâștige repede credibilitatea. E o întreagă problemă aici, iar frustrarea nu vine, în opinia mea, din faptul că oamenii nu au bani, nu au ce să mănânce, nu. Frustrarea vine din faptul că societatea a avansat foarte mult, România a avansat foarte mult, iar statul a rămas mult în urmă. Felul în care statul îi tratează pe cetățenii săi a provocat această alunecare, acest derapaj către partidele extremiste. Lucrul acesta s-a întâmplat și se întâmplă acum când vorbim în numeroase state europene. Februarie 23 - au alegeri germanii și AfD-ul e pe primul loc, partid nazist altminteri. În Austria, liderul partidului extremist, cam tot nazist, care a câștigat alegerile, a primit mandat din partea președintelui Austriei să încerce să formeze guvernul. Cancelarul Karl Nehammer, prietenul nostru, nu a reușit să formeze guvernul. Deci aici sunt lucrurile fundamentale unde trebuie să ne uităm", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.
Totodată, Bogdan Chirieac a vorbit și despre alegerile prezidențiale de la noi în țară, dar și despre ce s-ar putea întâmpla la nivel mondial, după inaugurarea mandatului lui Donald Trump.
"În privința domnului Crin Antonescu el a sesizat corect faptul că așa-numita alianță pro-europeană de fapt nu îl sprijină. Și nu îl sprijină pentru că PSD probabil va avea candidat propriu, probabil Marcel Ciolacu, dacă va merge ca invitat special la inaugurarea mandatului lui Donald Trump, să vedem dacă se confirmă această informație pe surse, deocamdată neconfirmate de București - așteptăm confirmarea la București, e un lucru important.
VEZI ȘI: Ciolacu, mișcare-cheie. Chirieac: Am aflat din surse de la Washington
Sunt convins că în politica mare un rol important îl va avea de jucat domnul Victor Ponta, care s-a întâlnit cu Donald Trump. Donald Trump se așteaptă în acest moment să reformeze planeta și probabil că asta se va și întâmpla. După foarte mulți ani de "rezist", de cultură "woke", lucrurile pe care le știm cu toții, de dictatura minorităților, ONG-urile care țineau locurile statelor, de altfel domnul Soros a și fost decorat de președinte Biden, probabil că pendulul va merge în partea cealaltă. A avansat prea mult către partea stângă și acum merge către partea dreaptă", a mai spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci