Recep Tayyip Erdogan, fost premier al Turciei, a câștigat din primul tur alegerile prezidențiale prin vot direct. Bogdan Chirieac a analizat impactul geopolitic al rezultatelor alegerilor prezidențiale din Turcia, dar și rolul esențial al lui Erdogan.
"Intrăm astăzi într-o nouă eră. Vreau să uităm disputele din trecut", a fost primul mesaj al lui Erdogan, după ce a câștigat alegerile prezidențiale cu 52% din voturi, în primul tur.
Turcia, țara de pe două continente, are un rol strategic esențial, iar Erdogan, în ciuda protestelor răsunătoare, a reușit să realizeze lucruri incredibile, după cum spune analistul Bogdan Chirieac.
De la bolnavul Europei, la o mare putere economică
Turcia controlează strâmtorile care leagă Mediterana de Marea Neagră, Bosfor şi Dardanele, şi are o poziţie excelentă pentru a ţine sub observaţie situaţia din Orientul Mijlociu. Este importantă şi prin vecinătatea sa cu Irak, Iran sau Siria. Pe de altă parte, odată "bolnavul Europei", Turcia a devenit una dintre cele mai sănătoase economii din Europa şi Orientul Apropiat. În ultimii ani, în special când Europa era zguduită de criza economică, economia turcă a reuşit să se dezvolte.
Turcia, schimbată fundamental de Erdogan
Analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat că "Erdogan a transformat fundamental Turcia în perioada de când a fost prim-ministru. În ciuda protestelor puternice, el a câștigat și alegerile parlamentare de anul trecut. El este cel care a dat un ritm de dezvoltare Turciei, unul nemaiîntâlnit, chiar dacă este membrul partidului islamist de la care nu te-ai aștepta la așa ceva. El a menținut Turcia laică și a făcut din Turcia o putere regională, cu un cuvânt de spus față de Israel și Siria și influențează toată zona asiatică ex-sovietică de-o manieră fundamentală în investiții și implicare politică".
Un mare jucător în zonă. Singura punte dintre Occident și Orient
"După cum stau lucrurile, Turcia se anunță ca un mare jucător în zonă. Turcia rămâne categoric singura punte între Occident și Orient", a subliniat analistul Bogdan Chirieac, amintind că "în Turcia, lumea-și face planuri la fel cum își fac în Europa Occidentală, o casă, o mașină, nu-ți dorești să sari în aer, nu-ți dorești să pleci. Ai un plan de afaceri, un plan de viață, ai educație, ai asistență medicală. Erdogan chiar a reușit lucruri incredibile. Deocamdară, e printre puținele experiențe reușite a democratizării de tip occidental a Islamului".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News