Analistul politic Bogdan Chirieac lansează o ipoteză inedită în ceea ce-l privește pe Dacian Cioloș.
”Dacian Cioloș a făcut o declarație în care a dat de înțeles că va candida la Președinție. O va face cu un partid în spate, pentru a avea oameni în secțiile de votare. Apare deja în sondaje viitorul său partid - MRÎ, încă nedefinitivat în instanță. Îți dai seama de nivelul de așteptare?” a spus analistul politic Bogdan Chirieac în emisiunea Laviniei Șandru, de la TVR 1.
Analistul politic anticipează că Dacian Cioloș va ajunge chiar în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, când niciun calcul nu va fi valabil, pentru că votul va fi dat emoțional. ”Va lua un scor suficient ca să intre în turul al doilea contra unui reprezentant al PSD sau al coaliției PSD - ALDE. Se va vota pe emoție, niciun calcul nu va fi valabil” este ipoteza analistului politic lansată în emisiunea ”Fața nevăzută a lumii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu