Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declaraţiile făcute de Rareş Bogdan, care s-a poziţionat împotriva creşterii de taxe pentru mediul privat. Europarlamentarul a spus şi că statul român este gras, dar şi că în administraţia centrală sunt mulţi funcţionari care "plimbă mapa".
"Rareş Bogdan a spus un mare adevăr, şi nimeni nu poate escamota acest adevăr. Statul este obez şi nefuncţional. Dacă reuşeşti să schimbi ceva, ar fi foarte bine. Problema e că nu ai cum să faci asta în următoarele cinci luni, ca să te încadrezi în ţinta de deficit bugetar. Deci cred că aici sunt două acţiuni, una internă şi una externă.
Cea externă este să încerci să convingi, cu cerul şi pământul, Comisia Europeană să te lase să ai un deficit mai ridicat decât 4,4% din PIB. Suntem singurii din Europa în deficit excesiv, dacă vă vine să credeţi. Doar România este acolo, apropo de cine ne-a condus.
În plan intern, ultimul lucru care trebuie făcut este să majorezi taxele şi impozitele. Este o catastrofă. Şi, de acord că se numeşte aşa zisa taxă a bogaţilor este o aberaţie. Vă daţi seama, să evaluezi milioane de locuinţe în România... Când ai timp să faci asta?
Principala problemă este să nu majorezi taxele şi impozitele pentru întreprinderile româneşti. Singurul mediu care a fost rezilient, a reuşit să ducă ţara înainte şi care a acoperit toate prostiile făcute de guvernanţi a fost mediul privat din România, şi cel românesc, şi cel cu capital străin.
Dacă Guvernul hotărăşte majorări de taxe şi impozite, lucrul ăsta va fi decontat, mi-e teamă, de PSD, de o manieră catastrofală anul viitor. În condiţiile în care acum PSD are o şansă bună, după 20 de ani, să dea preşedintele României. Lucrul ăsta va fi pus sub semnul întrebării, dacă majorează taxele şi impozitele", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.
CITEŞTE ŞI Bogdan Chirieac spune că Marcel Ciolacu "are prima șansă la prezidențiale". Cu o condiție!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu