Bogdan Chirieac și Generalul Dan Grecu, analiză amplă asupra Orientului Mijlociu. Cărțile jucate de Israel, Iran, Turcia și SUA după uciderea liderilor teroriști

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Analistul Bogdan Chirieac și Generalul Dan Grecu au comentat ultimele evoluții din Orientul Mijlociu.

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis. Gruparea teroristă Hamas a confirmat informația. Conform unui comunicat emis de Hamas, Ismail Haniyeh a fost eliminat pe teritoriul Iranului. Deocamdată, nu sunt disponibile detalii suplimentare despre operațiunea care a dus la moartea sa.

Totodată, Israel a confirmat atacul asupra capitalei libaneze, Beirut, desfășurat în ultimele ore, potrivit publicației Times of Israel. Forțele de apărare israeliene (IDF) au anunțat că ținta atacului a fost Fuad Shukr, fostul comandant al Hezbollah, acuzat de implicare în atacul recent asupra unui teren de fotbal din Înălțimile Golan și alte acțiuni ostile împotriva statului evreu. Se speculează că Shukr a fost ucis în urma acestui atac.

Tensiunea escaladează din ce în ce mai mult în conflictul din Orientul Mijlociu. Presa internațională prezintă informații conform cărora Libanul deja se așteaptă ca Hezbollahul să răspundă atacurilor. De asemenea, au loc întâlniri la nivel oficial în cabinetul israelian în care se ia în calcul agravarea situației și posibila extindere a luptei.

Într-o intervenția la Antena 3 CNN, analistul Bogdan Chirieac și generalul Dan Grecu au comentat ultimele evoluții din Orientul Mijlociu, cât și reacțiile altor actori internaționali precum SUA, Iran, Turcia, dar și comunitățile evreiești și palestiniene din întreaga lume.

"Eram sigur că această dispută va aduce tensiune și va escalada"

"Din 7 octombrie anul trecut, de la masacrul Hamas împotriva civililor israelieni, eram sigur că această dispută va aduce tensiune și va escalada. Pericolul imens este să escaladeze dincolo de disputa Israel-Hamas-Hezbollah, și să devină un conflict regional care, prin implicarea Iranului ce nu se oprește din a alimenta acestor organizații, să arunce Orientul într-un haos. Era clar după atacul asupra terenului de fotbal, unde copiii aceia au fost loviți de o rachetă iraniană, ceea ce a a zis purtătorul de cuvânt al IDF-ului este corect. El a spus că va veni un răspuns. Răspunsul a venit dublu, atât împotriva Hezbollahului, cât și împotriva Hamasului. Liderii celor două organizații teroriste au fost uciși. Cel puțin în cazul lui Haniyeh, liderul politic al Hamasului, este clar, el fiind ucis în Teheran. Teroriștii au fost mereu aliați împotriva Israelului, mai ales sub conducerea guvernului iranian. Problema lor este că și între aceștia există divergențe. Nu s-a ajuns până la acest moment la o unificare concretă. O astfel de unificare ar fi extrem de periculoasă atât pentru Israel, pentru ei în primul rând, cât și pentru securitatea în regiune. Pe lângă Hezbollah, care este o mișcare puternică, puternic înarmată, puternic organizată, puternic susținută, în zonă există alte zeci de mișcări independente, care într-un final au același scop. Care e scopul? Distrugerea Israelului și clădirea Palestinei, lucruri pe care le știm și din politica oficială iraniană", a spus Generalul Dan Grecu.

Iranul are o reuniune de urgență în care jură răzbunare. Turcia este nemulțumită de administrația Netanyahu, iar SUA promite protecție statului evreu

Iranul are astăzi o reuniune de urgență după uciderea liderilor teroriști. În același timp, SUA au avut o reacție de ultimă oră. Șeful Pentagonului a declarat că va apăra Israelul de orice atac, cum a făcut-o și în trecut, deși nu-și dorește o escaladare a conflictului în regiune. Deși sunt invocate constant principiile diplomației internaționale, vedem în contextul din ce în ce mai complicat și replicile președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care a susținut că va interveni cu armata sa pentru a sprijini Palestina.

"Reacții complexe și alianțe complexe în Orient în acest moment, să știți. Până la urmă, lichidarea șefului Hamas nu este o surpriză. Deci, Beniamin Netanyahu a anunțat oficial după data de 7 octombrie 2023, dacă țineți minte, că niciun lider Hamas nu o să mai fie în siguranță. Cei care rămân în viață trebuie să se uite permanent în urma lor, pentru că vor fi lichidați. Asta a spus. Ceea ce Israelul a și făcut într-o operațiune spectaculoasă de comando a serviciilor secrete. Nu e foarte clar, deocamdată, cum s-au desfășurat lucrurile. O să aflăm, probabil. Niciun lider Hamas nu mai este în siguranță. În privința Iranului, nu cred că va ataca Israelul. Va ataca prin actorii săi proxy, precum Hezbollah. Sperăm din tot sufletul să nu înceapă un război în Liban. Hezbollah este acomodat în Liban în acest moment, din toate punctele de vedere, fără legătură cu statul, că nu cer voie cei din Hezbollah să stea acolo. Războiul, dacă se va desfășura, se va desfășura pe teritoriul Libanului. Nu va face niciun serviciu Libanului acest lucru", a explicat Bogdan Chirieac.

"Israelul nu e în NATO. El trebuia să se limiteze la relațiile cu Turcia, părerea mea. Acum, Recep Tayyip Erdogan, și vorbesc de persoana în sine, încearcă să devină liderul suprem al comunităților musulmane. Nu m-ar mira, la sfârșitul mandatului său, să vedem o constituție a Turciei mult mai aproape de republicile islamiste. În final, în ceea ce privește legătura sa cu americanii, politicienii de peste ocean îl vedeau ca pe un stat fracturat în relația cu NATO. Deci, astfel de acțiuni au mai fost și cumva s-au rezolvat", a susținut generalul Dan Grecu. 

Securitate la cote înalte pentru comunitățile evreiești. Facțiunile palestiniene au făcut apel la o grevă generală și marșuri masive

Israelul și-a sporit nivelul de alertă în toate misiunile diplomatice din întreaga lume. După ultimele acțiuni, securitatea este la cote înalte pentru a proteja comunitățile evreiești de peste tot. 

"Israelul a fost surprins descoperit o singură dată, și anume pe 7 octombrie. Cine crede că din acest moment Israelul va putea fi surprins se înșală amarnic. Aici este vorba de un ordin normal de sporire a securității pentru că se tem de atacuri teroriste desfășurate asupra civililor. Vedem bine după atacul Iranului asupra Israelului, că abia o singură rachetă a reușit să cadă rănind o fetiță. Israelul e pregătit de luptă. De 9 sau 10 luni de zile Israelul nu mai poate fi atacat cu adevărat de nimeni. Anunțul SUA descurajează Iranul de a intra oficial, ca stat, în acest război. Vedem ce va face Hezbollah, dar și aici lucrurile vor fi văzute cu un echilibru. Nici Hezbollah nu poate să facă față Israelului", a afirmat Bogdan Chirieac. 

Pe de altă parte, facțiunile palestiniene au făcut apel la o grevă generală, marșuri masive, pentru a protesta la uciderea liderului Hamas. Liderii facțiunilor palestiniene din Cisiordania, într-o declarație comună, anunță că: "Facțiunile naționale și islamice din Palestina anunță o grevă generală, marșuri masive ale furiei, față de asasinarea marelui lider național. Atacul este terorismul statului sionist și a războiului său de exterminare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel