EXCLUSIV  Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică, schimb de replici despre Kovesi și Cioloș / video

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au avut un schimb de replici privind un posibil candidat la prezidențiale 2024.

Alegeri prezidentiale 2024

Bogdan Chirieac a spus că este suficient ca Laura Codruța Kovesi să spună că va candida la alegerile prezidențiale de la anul și este deja câștigătoare. Mugur Ciuvică nu crede în acest scenariu.

„Cred că sunt niște voci care i-au spus Laurei Codruța Kovesi că i-au aranjat super sinecură la Bruxelles până în 2026: Stați cuminte acolo pe 20.000 euro pe lună! Nu avem nevoie de dumneavoastră în România pentru că în țara noastră este deja stabilitate. Stați cuminte acolo pe funcția dumneavoastră. Aceste voci contează pentru că Laura Codruța Kovesi este foarte ascultătoare”, a zis Mugur Ciuvică.

De asemenea, Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au avut un schimb de replici și pe procentele REPER, partidul condus de Dacian Cioloș.

„Dacian Cioloș să știți că nu stă rău în sondaje. Are câteva procente”, a zis Bogdan Chirieac.

„N-are niciun procent”, a spus Mugur Ciuvică.

„Are câteva procente, domnule, are! Degeaba spuneți că nu are. Dacian Cioloș are câteva procente în ciuda faptului că nu apare în spațiul public”, a continuat Bogdan Chirieac.

„Nu are niciun procent. Nu-l votează nimeni pe Dacian Cioloș”, a reiterat Mugur Ciuvică. 

„Reper are 2-3% în sondaje”, a insistat Bogdan Chirieac.

„Poate are 2% în blocul în care are partidul sediul”, a continuat Mugur Ciuvică, moment în care analistul politic a zis: „În România!”

Vedeți emisiunea „Miercurea Neagră” cu Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică:

Youtube video image

Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi a zis, la mijlocul anului 2023, că nu va candida la alegerile prezidențiale din România din 2024, așa cum se vehiculează în spațiul public din România.

În 2022, publicaţia „Der Spiegel” i-a dedicat un amplu articol preşedintei Parchetului European (EPPO) - Laura Codruţa Kovesi. Are păr negru, zâmbetul larg și un aspect impresionant, spunea autoarea articolului, Lina Verschwele, despre fostul nostru procuror șef al DNA.

„Kovesi are 1,82 metri, poartă o jachetă cu umeri largi și arată suficient de puternică pentru a sparge orice ziduri. Se pare că și-a găsit menirea”, menționa ziarista Der Spiegel, după ce prezentase, în deschiderea articolului, riscurile pe care și le asumă șefa EPPO. Între campaniile de presă ostile și birocrație, care este cel mai mare pericol? Birocrația, răspundea Laura Kovesi.

Campioană și lider de la 16 ani

Ziarul german i-a făcut un scurt rezumat al carierei. A ieșit pe scena publică la 16 ani, când naționala de baschet s-a clasat pe locul al doilea la Campionatul European de Tineret. Dar, menționa Der Spiegel, Kovesi era adevăratul lider al echipei, așa cum a mărturisit ulterior presei antrenorul lotului.

Vedeți mai multe aici - https://www.dcnews.ro/kovesi-posibila-candidatura-la-prezidentiale-2024-chirieac-a-spus-un-lucru-care-m-a-pus-pe-ganduri_874720.html

VEZI ȘI: Marea absență din turneul lui Iohannis în Africa / video - https://www.dcnews.ro/marea-absenta-de-langa-iohannis-in-turneul-lui-din-africa-video_938605.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel