Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va lua în dezbatere cele peste 60 de decizii ale Curţii Constituţionale şi modificări ale codurilor penale după data de 15 martie, a anunţat marţi preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă.
'Vom face o scrisoare către Biroul permanent, cu un calendar, după 15 martie, cu privire la reluarea dezbaterilor pe proiectele de lege privind modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut ca luarea în discuţie a acestor proiecte să se facă după data de 15 martie, sunt bilanţuri la parchete, instanţe. O să stabilim de comun acord calendarul, ca toate instituţiile să poată participa, trebuie să ţinem cont că începe campania electorală, sunt multe sărbători', a afirmat Ciucă, în cadrul şedinţei Comisiei juridice.
El a adăugat că, 'după mai multe episoade comentatepublic' cu privire la coduri penale, subiectul 's-a repus pe tapet odată cu raportul MCV', moment în care multe instituţii au cerut rediscutarea acestor proiecte.
Comisia juridică a respins marţi două proiecte care vizau vechile coduri penal şi de procedură penală, ambele vizând vechea legislaţie. La comisie mai există peste 30 de decizii ale Curţii Constituţionale privind cele două coduri şi 34 de iniţiative legislative care au în vedere modificarea codurilor şi care trebuie să primească raport.
'Nu faptul că s-au adunat multe proiecte la comisie ne îngrijorează, ci faptul că suntem sesizaţi de profesionişti care simt nevoia clarificării rezultate ca urmare a deciziilor Curţii, a aplicărilor directivelor. Am avut ceva discuţii inclusiv cu Ministerul Justiţiei, care doreşte deblocarea acestei teme. Ne-am gândit ca săptămâna viitoare să punem iarăşi pe ordinea de zi, şi probabil că o să punem, o ordonanţă a Guvernului care include o directivă pentru a nu intra în infringement şi care nu ridică probleme sensibile, ca să putem intra într-un calendar rezolvând pas cu pas probleme care pot fi rezolvate, cu soluţii comune', a menţionat Bogdan Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News