Fostul secretar de stat și probabil viitorul ministru de Finanțe, Bogdan Drăgoi, în afară de dragostea față de politica PDL, ar mai fi cochetat în trecut, potrivit presei, și cu un frumos ”iepuraș” Playboy.
Frumoasa Ramona Lăzuran, fostă ”iepuraș” Playboy, ar fi fost în vara anului 2010, după despărțirea de actorul Mugur Mihăescu, protagonista unei povești de amor cu un secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice, Bogdan Drăgoi.
Bruneta de la Playboy nu a dorit la acea vreme să facă prea multe declarații despre idila cu politicianul PDL, limitându-se la a declara doar că “e o chestiune care ţine de viaţa mea personală şi nu vreau să fac nici un fel de declaraţie pe această temă”.
Surse apropiate tinerei comentau că relația era destul de serioasă, confirmată, de altfel, și de ”iepurașul” care se lăuda la ”Acces direct” de la Antena 1 cu darul primit de la iubitul ei în valoare de 100.000 de euro, un armăsar pur-sînge.
Viitorul însă nu le-a permis să rămână împreună, Ramona Lăzuran fiind în prezent o tânără mămică, iar secretarul de stat, Bogdan Drăgoi, fiind nominalizat pe lista noului Cabinet Ungureanu, pentru funcția de ministru al Finanțelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News