Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat miercuri dimineață de procurorii DNA.
Bogdan Durlea este suspect de luare de mită și divulgare de date nedestinate publicității, anunță Digi24. Bogdan Durlea ar fi finul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea.
În acest dosar au loc percheziții, inclusiv la sediul ISCTR din Cluj.
'Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.
În cursul zilei de 04 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița - Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.', a transmis DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu