Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, avertizează asupra faptului că restructurarea instituțiilor publice, fără investiții în digitalizare, va duce doar la existența unor cozi mai mari, iar timpul pierdut de cetățeni se va dubla.
"Subliniez încă o dată că la totalul numărului de bugetari raportat la populație, noi suntem mult sub media europeana din punct de vedere al numărului de bugetari. Problema de comasare a unităților de administrație locală teritorială se pot face, dar trebuie un plan foarte clar și o dezbatere publică legată de acest subiect. Nu uitați că toți decidenții politici de-a lungul celor 30 de ani au făcut multiplicarea acestor unități. De asemenea este de remarcat faptul că la unitățile de administrație teritoriale există un normativ de personal. Din acest punct de vedere nu cred că normativul se va schimba.
Cred că asta ar înseamna întâi să existe o investiție puternică în digitalizare, ceea ce nu există, iar dacă se face o restructurare fără o digitalizare prioritară pentru instituțiile publice și apoi pentru cetățeni, rezultatul va fi că coada se va mări și timpul pierdut de cetățean în relațiile cu instituțiile publice se va dubla.", a declarat Bogdan Hossu la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu