Profesorul Bogdan Teodorescu a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru DC News, despre un obicei spectaculos din marile orașe europene.
Într-un interviu exclusiv pentru DC News, profesorul Bogdan Teodorescu a vorbit despre un obicei spectaculos pe care l-a cunoscut în Ljubliana, Slovenia, dar care este comun și în alte orașe din Europa:
„Îmi aduc aminte de o poveste, mi se pare reprezentativă. Prima dată când am ieșit din țară a fost în 1992, am mers la Europa Liberă, colaborator al postului de radio și am fost invitat acolo la un stagiu de pregătire. M-au dus ei la München, a fost prima dată când am văzut teritoriu străin în viața mea. Am ajuns la un hotel și dimineața, când m-am trezit, așa năuc, am ieșit din casă și am văzut în premieră o brutărie germană. În România, în 1992, erau 2-3 soiuri de pâine, poate un corn, poate o chiflă, poate un covrig.
Brutăriile germane arătau cum arată brutăriile noastre acum. Atunci, șocul a fost uriaș și niciodată nu am știut că poate să existe atâta pâine, atâtea soiuri de pâine și denominări și lângă ei era o cârciumă, se numește Noordzee, acel local al pescarilor din Marea Nordului în care am văzut prima dată în viață creveți. Țin minte și acum, un sandviș cu creveți, costa 4,95 mărci. Era și o policromie interesantă (...), a punctat Bogdan Teodorescu.
Există, în Slovenia, un obicei, în Ljubljana mai exact, ca de Crăciun, Paști și Sfânta Maria, în trei sezoane, să se facă un târg mare, de o săptămână, în piața mare de la umbra catedralei, în care marile restaurante din oraș pun street food. Nu sunt producători individuali, ci chiar șefii de restaurante și gătesc special pentru târg. Mâncarea e spectaculoasă, dar el mai spectaculos lucru e reprezentat de acea înghesuială de oameni, acea mare de oameni care stau toți și povestesc, râd, cântă. Sunt tot soiul de orchestre care concertează de jur-împrejur.
Ei bine, acest fenomen al socializării în jurul mâncării, nu știu dacă ne vom mai întâlni cu el foarte ușor. Deocamdată, pandemia ne-a îndepărtat un pic de acest fenomen. Era o reală plăcere, era un obicei la care te duceai mai mult să asiști la bucuria aia simplă, copii care se bucurau de vata cu zahăr, vârstnicii care își luau merele în ciocolată, plus nebuniile cu purcel de lapte, etc. Inclusiv paste, era un raion în dreapta, o roată mare de parmezan în interiorul căreia se găteau pastele și apoi se puneau în farfurie la împinge tava. Frumos, foarte frumos, prețuri modice, loc spectaculos“, a conchis Bogdan Teodorescu.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Bogdan Teodorescu: Acum câţiva ani, Mamaia era la bătaie cu Ibiza. De ce nu era măgulitor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu