Bogdan a locuit timp de un an cu un trib indigen din regiunea amazoniană a Ecuadorului, a traversat cel mai arid deșert din lume, a dormit în clădiri abandonate și în castele bântuite, a ajuns în locul unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din lume (-72 grade Celsius).
Ieri seară, la Chefi la cuțite, Sorin Bontea a câștigat mult râvnitul seif după o jurizare făcută de Patrizia Paglieri. Ediția acestei seri va prilejui noi întâlniri speciale în ringul preselecțiilor: printre cei care vin să gătească pentru jurați se numără Bogdan Veselovski, globetrotter-ul român care va pregăti un preparat ce se va dovedi o provocare pentru papilele gustative ale celor trei Chefi. ”Nu seamănă cu nimic din ce-am mai mâncat!”, a comentat Chef Scărlătescu.
Ediția de aseară Chefi la cuțite a fost lider de piață pe toate targeturile. Difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul 20:28 – 23:28, emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 7.9 puncte de rating și o cotă de piață de 28.6%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 5.1 puncte de rating și o cotă de piață de 18.6%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.4 puncte de rating și 20.7% cotă de piață, Pro TV situându-se pe locul secund, cu 5.2 puncte de rating și 14.5% cotă de piață. Chefi la cuțite și-a menținut supremația și la nivel national, obținând 7.5 puncte de rating și 21% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 5.3 puncte de rating și 14.9% cotă de piață. În minutul de aur 21:36, emisiunea a fost urmărită de peste 1,7 milioane de telespectatori.
Aseară, Chef Sorin Bontea a înregistrat o victorie răsunătoare la ultima luptă pentru amuletă a sezonului 11: este vorba despre întrecerea la care s-a pus la bătaie seiful. Miza a fost cu atât mai importantă cu cât, alături de cele două amulete existente deja în seif (cele câștigate de Roxana Blenche și Marian Cernat), Gina Pistol a adăugat una cu un avantaj foarte important: ”poți să combini puterea oricăror două amulete folosite deja de ceilalți doi Chefi”. Astfel, după degustarea făcută de Patrizia Paglieri, Chef Bontea a ieșit învingător, obținând cele trei amulete din seif.
În această seară, preselecțiile continuă cu un mix de farfurii surprinzătoare și povești impresionante. Bogdan Veselovski, cunoscut drept Smiley Traveler, are o poveste de viață în care curajul, curiozitatea și aventura sunt ingredientele principale: globetrotter-ul român a vizitat 72 de țări cu doar cinci dolari pe zi.
”Sunt un călător prin lume. Lumea este casa mea. De vreo 10 ani a devenit un stil de viață. Călătoresc pe jos, cu autostopul. Pentru mine asta e modalitatea cea mai faină de a cunoaște o cultură cu adevărat Am ajuns să nu mai am frici și să simt că zona mea de confort e atât de largă încât nu-i mai văd orizontul”, spune Bogdan, care participă la Chefi la cuțite cu un preparat ce îi va uimi pe jurați.
”Nu seamănă cu nimic din ce-am mai mâncat!”, a comentat Chef Scărlătescu. ”N-am mai văzut așa ceva. E pentru prima oară când mânânc ceva cu o asemenea combinație de arome”, a spus Chef Dumitrescu.
Bogdan a locuit timp de un an cu un trib indigen din regiunea amazoniană a Ecuadorului, a traversat cel mai arid deșert din lume, a dormit în clădiri abandonate și în castele bântuite, a ajuns în locul unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din lume (-72 grade Celsius). Despre toate aventurile sale, dar și despre ineditul lui preparat va sta de vorbă cu Chefii la întâlnirea din ediția show-ului culinar pe care telespectatorii o vor putea urmări pe Antena 1 și AntenaPLAY în această seară, de la 20:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News