Bogdan Vlădău a avut parte, zilele trecute, de o experiență neplăcută în Cluj, barul în care a cântat bucurându-se de ”serviciile” lui ca artist, dar patronii uitând să plătească prestația.
Publicitate
"Dorim să clarificăm anumite detalii în legătură cu incidentul care a avut loc în seara de vineri, 02.10.2015, când l-am avut ca invitat pe "artistul" Bogdan Vlădău. Am fost luați prin surprindere de atitudinea de care a dat dovadă deoarece nu este un străin al localului nostru, acesta având încă două show-uri pe care le-a onorat conform înțelegerii și datorită acestui fapt am hotărât să îl chemăm pentru a treia oară în casa noastră.
A fost invitat pentru a face un show pe care nu l-a respectat câtuși de puțin. Pe lângă lipsa de cuvânt de care a dat dovadă ajungând la club la o altă oră decât cea stabilită, ne-a pricopsit cu un show ieftin, de scurtă durată, respectiv 10 minute. În urma prestației sale, nu puțini au fost clienții care s-au înghesuit să părăsească incinta clubului. În urma comportamentului său flegmatic am decis să nu îi oferim onorariul stabilit de el, nerespectând partea de înțelegere. Și ca totul să fie "bine pentru el", domnul Bogdan Vlădău a petrecut, după ora două, într-un club concurent, până în zori!", susțin patronii barului în care a concertat artistul.
Replica cântărețului
Bogdan Vlădău are și el un punct de vedere după acuzațiile care i-au fost aduse.
[citeste si]
"Unii au impresia că, dacă te plătesc, te-au și cumpărat. În primul rând, cum am ajuns, nimeni nu mi-a spus la ce oră trebuie să cânt. Am trimis eu mesaj patronilor să îi întreb dacă mai concertez sau nu... Eu, culmea, îmi ceruseră un program scurt, așa că am convenit să cânt 20 de minute, lucru care s-a și întâmplat. Apoi, pentru că nu aveau autorizație, mi s-a transmis că trebuie să cânt în surdină. Adică să nu fac gălăgie în timpul concertului! Și, ca să fim sinceri, după concert, în noapte, am mers la ziua de naștere a unui amic... Cu toate acestea, tot nu reușesc să înțeleg... Care e scuza lor că nu m-au plătit? Că eu mi-am respectat partea de înțelegere, ei însă nu!", a explicat, supărat, Bogdan Vlădău, scrie Spynews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu