Cântărețul Bogdan Vlădău va fi pedepsit, miercuri, de către cea mai sexy profesoară să joace “lapte gros” cu bandul emisiunii "Roata Norocului". Artistul va învârti roata, încercând să câștige cât mai multe premii pentru doi copii orfani care au o viață plină de griji.
În ediția din 24 aprilie a emisiunii “Roata norocului”, difuzată de la ora 20:00 la Kanal D, Ana Maria Barnoschi, colega prezentatorului Liviu Vârciu, se va transforma pentru câteva ore în cea mai sexy profesoară, apostrofându-și de multe ori “elevii” prezenți în “clasă”, asta spre amuzamentul tuturor: “Miron Cristian? Să vii cu părinții la școală! Matei Daniel? Mama ta știe că fumezi?”.
Severei profesoare îi va ține isonul și invitatul, Bogdan Vlădău, care, surprinzător, va fi “pedepsit” să joace “lapte gros” cu bandul emisiunii.
Momentul culminant al serii va fi când, unul dintre concurenți, va trebui să joace șotronul cu un rucsac plin cu pietre în spate, pentru ca, în finalul probei, să fie muștruluit: “Așa se vine la școală? Unde îți sunt cărțile și caietele?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu