Camera Deputaților și Senatul au plen reunit, luni, la 16.00, pentru învestirea Guvernului Orban 2. PSD, Pro România şi ALDE nu participă la vot. Laszlo Attila a fost întrebat ce va face UDMR.
„Decizia finală o vom lua la ședința care începe la ora 14.00, în cursul zilei de azi. Nu vă ascund faptul că au fost o serie de discuții cu colegii cum să gestionăm această problemă, dar, până la urmă, foarte probabil, ne vom îndrepta spre varianta de a aștepta să se pronunțe Curtea Constituțională", a spus senatorul UDMR și preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Laszlo Attila, luni, în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„În decursul weekend-ului, au tot apărut diverse știri, respectiv hotărâri ale Curții Constituționale luate în anii precedenți, 2017, 2014. Și colegii mei juriști și-au formulat punctul de vedere. (...) Cred că este normal să așteptăm. Pe de altă parte, atunci când am trecut în revistă argumentele cum să gestionăm, ar fi destul de ciudat să votăm un Guvern care a fost demis și se prezintă în fața Parlamentului în aceeași componență", a adăugat acesta.
În cazul în care şedinţa de plen nu întruneşte cvorumul, aceasta se amână pentru o dată viitoare, ceea ce reduce şansele de declanşare a anticipatelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu