Ploaia le-a adus numai probleme jucătorilor de la Roland Garros.
David Goffin și Ernests Gulbis au decis să nu mai joace, părăsind terenul, în ciuda dorinței organizatorilor, în timp ce Dominic Thiem a ieșit de pe teren în timpul meciului cu Marcel Granollers.
Meciurile din cea de-a 10-a zi a turneului de tenis de la Roland Garros au fost din nou întrerupte, marţi, în jurul orei 17:55 (ora României), din cauza ploii.
Pe Arena Centrală, sârbul Novak Djokovic conducea în momentul întreruperii, cu 3-6, 6-4, 4-1 în faţa spaniolului Roberto Bautista, după 2 ore şi un minut de joc.
Meciurile au fost întrerupte marţi prima dată din cauza ploii, la jumătatea zilei, circa 50 de minute.
Ziua de luni a fost în întregime anulată din cauza intemperiilor. A fost pentru prima dată după anul 2000 când într-o zi nu s-a jucat niciun meci la turneul parizian.
[citeste si]
Simona Halep a fost eliminată de Samantha Stosur, 7-6 (0), 6-3, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, meciul fiind întrerupt de două ori de ploaie, prima oară duminică, a doua oară marţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News