Boicot la Senat. Ciolacu: Eu sper să se întâmple în felul următor!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Şedinţa Biroului permanent al Senatului a fost amânată, luni, de două ori din lipsă de cvorum.

Pe ordinea de zi de luni a Biroului permanent al Senatului ar fi trebuit să figureze cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis a legii care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Biroul permanent urma să repartizeze către comisiile de resort această cerere pentru raport.

Astăzi a fost un boicot la Senat. Nu s-a prezentat PNL și nu s-a făcut cvorum la ședința Biroului permanent! Prin urmare, nu s-a trimis Legea la comisii. Vom vedea mâine dacă colegii mei de la Senat vor reuși să facă cvorumul astfel încât să fie pusă pe ordinea de zi! Sper să reușească! (...) În acest moment, PSD este în minoritate în Parlament! a spus președintele PSD, Marcel Ciolacu, într-un interviu la B1 TV.

De asemenea, în şedinţa Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, sesizată de Biroul permanent pentru aviz în cazul propunerii legislative prin care alegerile parlamentare ar putea fi amânate până în martie anul viitor, dezbaterea acestui act normativ a fost amânată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel