Parlamentarii PSD și PNL au părăsit sala de plen, invocând faptul că ședința este condusă de Roberta Anastase.
Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a precizat că formaţiunea sa va insista ca Roberta Anastase să nu prezideze şedinţa de plen a Camerei, având în vedere că este suspectată de fraudă. Totodată, el a arătat că Anastase este secondată de doi secretari de şedinţă din partea aceluiaşi partid, ceea ce este neregulamentar.
De asemnea, Nicolăescu a acuzat că preşedintele Traian Băsescu a venit marţi în Parlament solicitând un moratoriu, dar a vorbit, de fapt, în faţa unei "majorităţi iresponsabile şi toxice" şi nu avea în sală "opoziţia antinaţională".
Național-liberalul a criticat faptul că materialele PNL (bannerele şi fanioanele - n.r.) prin care se solicita demisia Robertei Anastase au fost mutate, marţi, din zona grupului, înainte de şedinţa comună în care preşedintele Traian Băsescu şi-a prezentat mesajul pe politică internă.
"Am rugat ieri (marţi - n.r.) ca toate materialele pe care le avem în partea de sală arondată grupului să rămână pe loc. Nu au rămas, a trebuit să ne ducem după ele să le punem la loc. Dacă vreţi să facem educaţie fizică, facem, dar nu cred că aveţi calitatea să ne spuneţi ce să facem. Rog să luaţi măsurile ca în sectorul arondat grupului nostru să nu se mai amestece nimeni, să nu vă bateţi joc şi de noi aşa cum vă bateţi joc de acest popor", a spus Nicolăescu, citat de Mediafax
Decizia de a părăsi sala a fost luată şi de grupul PSD, social-democraţii precizând că se retrag la sala de grup şi vor participa la celelalte acţiuni parlamentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News