Dr. Rodica Niculescu, de la Spitalul Clinic Sanador, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical, a oferit informații importante despre bolile cardiovasculare.
Rodica Niculescu, medic primar medicină internă, medic specialist cardiologie și cardiologie intervențională și șef al laboratorului de cardiologie intervențională al Spitalului Clinic Sanador, a spus că bolile cardiovasculare ocupă primul loc în cazurile de mortalitate, fiind urmate de bolile din oncologie și accidentele de circulație.
În interviul pentru DCNews și DCMedical, dr. Rodica Niculescu a explicat că atenția a fost îndreptată spre cauze și prevenție. „Cauzele țin, în primul rând, de mediul în care trăim, de stresul zilnic, precum și de cauze genetice, peste care se suprapun hipertensiunea aterială, diabetul zaharat. Ele vin ca o complicație a modului nostru de viață organizat sau mai puțin organizat, în care am învățat foarte bine sau nu cum să avem un echilibru interior, realizat prin alimentație, odihnă. Prin pierderea echilibrului, prin alimentația greșită, în sensul de foarte grasă, necontrolarea glicemiei la pacienții care au diabet zaharat, încet-încet, conduc către boala cardiacă ischemică, ea fiind vârful de lance în bolile cardiovasculare. Există o paletă foarte largă de manifestare, de la formele acute, așa numitul infarct miocardic acut, până la formele cronice", a spus Rodica Niculescu.
„Fumatul este un mare factor de risc prin substanțele nocive care ajung să se dizolve în sânge. Genetica noastră e foarte importantă, ne dă și particularitatea legată de boală", a adăugat Rodica Niculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News