EXCLUSIV  Bolile cardiovasculare în pandemia COVID-19, cu prof dr Maria Dorobanțu. ACADEMIA DE SĂNĂTATE

Prof dr Maria Dorobanțu vine, de la ora 11.00, la Academia de Sănătate, pentru a discuta despre modul în care pandemia declanșată acum aproape doi ani a afectat pacienții cronici din România, în mod special pe cei cu boli cardiovasculare, și ce va însemna revenirea la normal după atâta vreme. 

„În această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate o avem ca oaspete pe doamna profesor doctor Maria Dorobanțu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, recent aleasă membru corespondent  al Academiei Române.

Discutăm, în contextul Pandemiei COVID-19, un subiect ai larg pe care l-am abordat sub multiplele lui fațete în mai multe episoade anterioare, și anume ce se întâmplă cu bolnavii cronici. Sigur că de-a lungul timpului, de-a lungul celor aproape doi ani de pandemie în curând, acest subiect a fost discutat atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere etic.

S-a pus problema în ce măsură faptul că toate forțele au fost concentrate pe controlul pandemiei și pe tratamentul bolnavilor COVID-19, poate fi considerat etic atât timp cât acest lucru a dus la neglijarea unor bolnavi cronici și uneori cu consecințe. Inițial a fost, să spun așa, o anumită atitudine, mai ales a factorilor politici, care au spus că nu au fost neglijați, că urgențele au fost rezolvate, cu cât timpul a trecut, cu atât s-a dovedit că e imposibil să, cum se spune românește, să fii și frumoasă și devreme acasă, sigur că anumite consecințe asupra bolnavilor cronici s-au văzut, datele au început să se acumuleze, comunicările au început să apară pe această temă. Și faptele sunt fapte, și trebuie să le luăm ca atare.

Mai mult chiar, un articol foarte recent, foarte interesant, arată că revenirea la normal după ceea ce sperăm cu toții, că pandemia se va termina, implică un foarte mare efort care se referă la gestionarea bolnavilor cronici ale căror probleme s-au acumulat în cursul pandemiei, și că pentru a ajunge din urmă problemele acestora și a le rezolva, e nevoie nu numai de bunăvoință, ci și de investiții importante”, a arătat prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii. 

Emisiunea, care va atinge în mod special problemele pacienților cu boli cronice cardiovasculare, va fi difuzată luni, 1 noiembrie, ora 11.00, LIVE și simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV, urmând a fi reluată la ora 19.00. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel